dulce definitie

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva). adjectiv azice

dúlce adj. (lat. dŭlcis, it. dolce, pv. dolz, fr. doux, sp. dulce, pg. doce). De gustu mĭeriĭ saŭ al zahăruluĭ. Nesărat: supă dulce. Apă dulce, apă de rîŭ orĭ de lac nesărat, în opoz. cu „apă de mare”. Lapte dulce, așa cum îl ĭeĭ de la vacă, în opoz. cu lapte acru bătut ș.a. Fig. Plăcut: voce dulce, amintirĭ dulcĭ. Blînd: privire dulce. Blînd, afabil: caracter dulce. Temperat: vînt dulce. Nu tare înclinat: povîrniș dulce. Liniștit, plăcut: somn dulce. Bube dulcĭ, un fel de bube molipsitoare. S.n. Mîncare de dulce, care nu e de post, ca carnea. Zi de dulce, zi în care se mănîncă carne. Dulcĭurĭ, prăjiturĭ, plăcinte, dulceață ș.a. Adv. În mod dulce. adjectiv dulce

dúlce¹ adj. m., f. dúlce; pl. m. și f. dulci adjectiv dulce

dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zahărului. – 2. Blînd, gingaș. – 3. Plăcut, bun la gust. – 4. Moale, liniștit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndețe, cu gingășie. – Mr. dulțe, megl. dulți, istr. dul’țe. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Pușcariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s. m. (dulceață, însușirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioșilor să mănînce carne și produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s. n. (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a cărui der. nu este clară; dulcegărie, s. f. (vorbă, purtare dulceagă); dulceață, s. f. (însușirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acțiunea de a mînca produse lactate și carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumătate dulce); dulcețar, s. m. (cofetar); dulcețăreasă, s. f. (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obișnuită în casele boierești); dulcoare, s. f. (dulceață), cuvînt rar care, după Pușcariu 555 și REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăța prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obișnui), cf. mr. (î)ndulțescu (după Pușcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 și Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. *indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulcește; calmant); îndulcitură, s. f. (bomboană). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403). adjectiv dulce

dulce s. invar. (tox.) canabis. adjectiv dulce

a face (cuiva) ochi dulci expr. a încerca să cucerească (pe cineva). adjectiv aface

dúlce² s. n., (preparate) pl. dúlciuri adjectiv dulce

dulce a. 1. plăcut la gust: laptele e dulce, dulce ca zahărul; 2. care nu-i sărat: ape dulci; 3. fig. ușor și liniștit: o vieață dulce, aer dulce, somn dulce; 4. ce place inimei, spiritului: speranță dulce; 5. bun și blând: dulce păsărică; 6. care nu face rău: bube dulci. [Lat. DULCIS]. ║ n. 1. mâncare de carne și lăpturi: zile de dulce; 2. timpul în care se cade a mânca carne: dulcele Crăciunului. adjectiv dulce

DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n,, (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis. adjectiv dulce

DÚLCE¹, dulci, adj. I. 1. (În opoziție cu amar, sărat, acru) Care are gustul caracteristic al mierii și al zahărului. Boabele au must dulce. STANCU, D. 255. Părul grijit de dînsa era-ncărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. ◊ Fig. Bătrîna asta, cugeta ea, m-ar dori ucenică a ei. Dar mai întăi ar pofti să mă guste ca să cunoască ce fel de poamă sînt: dulce ori amară. SADOVEANU, P. M. 252. Ce-a fost verde a vestejit, Ce-a fost dulce a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit. ALECSANDRI, P. P. 336. ♦ Îndulcit (cu zahăr, cu miere etc.). Cafeaua e dulce. ♦ (Despre brînzeturi) Nesărat, proaspăt. Caș dulce. ▭ Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș, Dimineața urdă dulce Și-mi dă gură și se duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. 2. (Despre lapte, în opoziție cu acru, bătut, prins etc.) Proaspăt (fiert sau nefiert), nefermentat. Să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. [Îl] voi hrăni cu miez de nucă și-l voi adăpa cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. ♦ (Despre fructe, în opoziție cu pădureț) Care este produs de un pom fructifer, îngrijit, altoit; (despre pomi) care face fructe bune de mîncat. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 272. Și te suie-n mărul dulce, De vezi badea cum se duce. JARNÍk-BÎRSEANU, D. 112. 3. (Despre apă, în opoziție cu sărată, de mare) De rîu, de izvor, de fîntînă; (în opoziție cu sălcie) bună de băut. Pești de apă dulce. ▭ Fîntîna... era plină pînă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. CREANGĂ, P. 290. Acuș avem să dăm peste o fîntînă cu apă dulce și rece ca gheața. id. ib. 204. II. Fig. 1. (În opoziție cu aspru, urît, tare, violent) Frumos, drăgălaș, gingaș. Chipul Evantiei, luminat de dulcele ei zîmbet, nu-l părăsea o clipă. BART, E. 134. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale tale buze dulci. EMINESCU, O. I 75. Cîntă-o albă copiliță Cu ochi dulci, dizmierdători Și cu sînul plin de flori. ALECSANDRI, P. II 90. Frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. ♦ (Despre miros) Plăcut, aromatic, parfumat. Prin fînețele bogate, suim la deal, și dulcele miros al florilor ne pătrunde pînă în suflet. SADOVEANU, O. VII 218. În mirosul fără asemănare de dulce pe care îl dă cîmpului sulcina... inima lui... se ușura de povara tuturor durerilor. VLAHUȚĂ, O. A. 102. Fiecare floare era... cu un miros dulce de te îmbăta. ISPIRESCU, L. 6. ♦ (Despre sunete, glas, cîntec etc.) Plăcut la auz, melodios. Ascultam picușurile streșinii în bălțile de apă, regulate și dulci. SADOVEANU, O. I 386. Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Graiul ei cel dulce și viersul cu lipici. ISPIRESCU, L. 35. Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce, adormitor. EMINESCU, O. I 94. ◊ (Adverbial) Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. Cornul sună plin de jale, Sună dulce, sună greu. id. ib. 104. Ea cînta dulce ca ciocîrlia. ALECSANDRI, P. I 20. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Blînd, potolit. [Pe șantiere] se lucrează... la lumina galbenă a soarelui dulce de toamnă. STANCU, U.R.S.S. 16. Acuma perdelele de la ferestrele Tincăi erau ridicate și oalele cu flori se deslușeau în lumina dulce a amurgului. SADOVEANU, O. IV 81. ♦ (Despre culori, în opoziție cu strident) Pal, estompat. Culoare dulce. 2. (Despre somn, în opoziție cu agitat, neli­niștit) Liniștit, calm, ușor, odihnitor. Un somn dulce, moleșitor, mă cerca. SADOVEANU, O. VI 59. Colea despre ziuă cînd somnul e mai dulce, auzii un fîlfîit. ISPIRESCU, L. 74. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ (Despre acțiuni, în opoziție cu brusc, violent) Lin, ușor, delicat. Atingere dulce. ▭ O, dulce mîngîiere ! ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ (Adverbial) [Apa]-n urmă, liniștită Dulce unda-și alina. ALECSANDRI, P. A. 41. 3. (Despre terenuri, în opoziție cu abrupt) Cu pantă mică, înclinat puțin,ușor de urcat. Caii scunzi duceau pe povîrnișuri dulci căruțe cu turci cu fes. ARGHEZI, P. T. 160. ♦ (Despre climă și agenți fizici, în opoziție cu aspru, pătrunzător sau cu fier­binte, dogoritor) Moderat, temperat, plăcut. Climă dulce. Adiere dulce. ▭ Alei ! cumnățica mea ! Răsărit-ai ca o stea, Ce vînt dulce te-a bătut, La noi de te-ai abătut ? ALECSANDRI, P. P. 126. 4. (Despre ființe, în opoziție cu aspru, nesu­ferit) Plăcut (la înfățișare sau în atitudine), simpatic (în felul de a fi), drăguț, drăgălaș, delicat, blînd. Angela...[e] frumoasă, dulce și bună. CAMIL PETRESCU, T. I 383. Iubesc o fată... dulce ca visele mării. EMINESCU, N. 13. A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. id. O. I 117. ◊ (Poetic) Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ◊ (Urmat de o determinare introdusă prin prep. « la ») Murad al II-lea... era... dulce la trai, dar iute la mînie. BĂLCESCU, O. II 32. Floricică mierioară... Dulce-ai fost la sărutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Adverbial) Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri. EMINESCU, O. I 79. ♦ (Alintător) Iubit, drag, scump. O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu ? Vină ! id. ib. 168. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib. ODOBESCU, S. III 35. În țara mea dulce sînt drumuri de flori. ALECSANDRI, O. 99. 5. (În opoziție cu crud, sever) Blînd, omenos. Și sufietul ei dulce din ce în ce-i mai cald. EMINESCU, O. I 95. S-au cunoscut dreapta și dulcea oblăduire, fericirea, fireasca slobozenie a norodului. GOLESCU, Î. 145. ♦ Care procură mulțumiri; plăcut, agreabil. Ce dulce gînd era ! Și-acum... acum e de prisos ! COȘBUC, P. I 231. De lume am fugit; o știu eu cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată ! CREANGĂ, P. 314. Mi-au adus aminte de vro scenă a vieții mele, mai mult tristă decît dulce. DACIA LIT. 284. Erau dulci acele ore de extaz și de gîndire. ALEXANDRESCU, P. 137. ♦ (Despre vorbe) Care place, care desfată, care mîngîie; blînd. De multe ori cuvintele cele dulci sînt mincinoase și înșelătoare. POPESCU, B. III 71. Nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba: căci « vorba dulce mult aduce ». CREANGĂ, A. 69. ♦ (Despre gînduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. Pe margini de caiete, scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I 140. Niciodată să nu-mbuci, Pîn-aminte nu-ți aduci De-a noastre cuvinte dulci ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 263. 6. (Transilv.; despre persoane din aceeași familie) Legat printr-o legătură de rudenie apropiată, directă, de gradul întîi; (în opoziție cu vitreg) înrudit prin legături de sînge. Mamă dulce. Văr dulce. ▭ Am avut un frate dulce Ș-acuma departe-l duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. 7. (În expr.) Bube dulci v. bubă. adjectiv dulce

rourícă f., pl. ele (dim. d. roŭă). O plantă graminee acŭatică (glyceria) care are maĭ multe varietățĭ și care se numește și ĭarbă dulce și plutitoare. Din semințele de glyceria fluitans se fac grăunțele numite în Germania mannagrütze, care se pun în supă. adjectiv rourică

LEMN-DULCE s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce). adjectiv lemndulce

!búbe-dúlci (herpes) s. f. pl. adjectiv bubedulci

lapte dulce expr. (friz.) barbă moale, ușor de ras. adjectiv laptedulce

túrtă dúlce s. f. + adj. adjectiv turtădulce

lemn-dúlce (plantă) s. n. adjectiv lemn-dulce

plutitoáre-dúlce (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. plutitórii-dúlci adjectiv plutitoare

!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci adjectiv rădăcină-dulce