duhorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhorésc, imperf. 3 sg. duhoreá; conj. prez. 3 să duhoreáscă verbduhori
DUHORÍ, duhoresc, vb. IV. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « a ») A duhni. Două luni zăcuse în murdărie... nespălat și duhorind. C. PETRESCU, Î. II 226. Unchiul lor... avea o figură idioată și duhorea a rachiu, ca o velniță. VLAHUȚĂ, O. A. III 144. verbduhori
duhorire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | duhorire | duhorirea |
plural | duhoriri | duhoririle | |
genitiv-dativ | singular | duhoriri | duhoririi |
plural | duhoriri | duhoririlor |