dugheană definitie

dughiánă (dughéne), s. f. – Prăvălie. – Mr. duchiane, megl. duchian. Tc. dükkan (Roesler 591; Șeineanu, II, 162; Lokotsch 542; Ronzevalle 91; Iordan, Dift., 80), cf. alb. dukian, bg. diugen, sb. dućan, mag. dogány, cf. it. dogana. – Der. dughengiu, s. m. (băcan, negustor), din tc. dükkanci. substantiv feminin dughiană

dugheánă f., pl. enĭ și ene (turc. [d. ar.] dükkian, pop. tükkian, bg. dĭukĕán, ung. dogány). Est. Prăvălie. substantiv feminin dugheană

dugheánă s. f., g.-d. art. dughénei; pl. dughéne substantiv feminin dugheană

dughiană f. Mold. 1. prăvălie: dughenele ’s închise AL.; 2. în special cârciumă: trebue să fie în vreo dugheană la băut CR.; pe sub poale de dughiană, horă în care bărbatul și femeia țin de căpătâiele unei basmale sub care joacă. [Turc. DUKIAN]. substantiv feminin dughiană

DUGHEÁNĂ, dughene, s. f. Prăvălie mică, sărăcăcioasă. [Pl. și: dugheni]. – Din tc. dükkân. substantiv feminin dugheană

DUGHEÁNĂ, dugheni și dughene, s. f. (Mold., mai rar în Munt.) Prăvălie mică (uneori improvizată). Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea, Și-n umbra dughenii, ce monștri. BANUȘ, B. 119. Eu, nevastă, țin dugheană, crîșmă și han la Călugăreni. SADOVEANU, B. 96. Oameni cu bărbi sure îl strigă pe moșneag, cu glas plîngător, din ușile dughenelor unde spînzură bucăți de piele cu miros acru. C. PETRESCU, S. 46. substantiv feminin dugheană