ducipal definitie

ducipál m., pl. (v sl. dučipalŭ, d. vgr. buképhalos, ngr. vukéfalos, cu cap de boŭ, adică „cu coarne”). Calu luĭ Alexandru cel Mare. Fig. Iron. Cal bun: ĭa ține-țĭ ducipalu, măĭ! V. bidiviŭ. substantiv masculin ducipal

dúcipal s. m., pl. dúcipali substantiv masculin ducipal

*Dúcipal s. propriu m. substantiv masculin ducipal

Ducipal m. formă populară din Bucefal: crezând că se găsește pe Ducipal călare AL. substantiv masculin ducipal

DÚCIPAL, ducipali, s. m. Cal sprinten, voinic, frumos. – Din sl. dučipalŭ. substantiv masculin ducipal

DÚCIPAL, ducipali, s. m. Cal bun, voinic, frumos. Vedea aidoma printre constelații... generali strunindu-și ducipalii și sunînd din goarne aurite. GALAN, Z. R. 378. ◊ Fig. În aceeași vreme însă încălecă pe un nou ducipal: Se apucă să crească gîndaci de mătase. MACEDONSKI, O. III 57. substantiv masculin ducipal

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ducipal

ducipal   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ducipal ducipalul
plural ducipali ducipalii
genitiv-dativ singular ducipal ducipalului
plural ducipali ducipalilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z