reduceri si promotii 2018
Definitie dubla - ce inseamna dubla - Dex Online
Alege sensul dorit: dubla - adjectiv dubla - substantiv feminin dubla - verb tranzitiv

dubla definitie

DUBLU1- pref. „dublu”. (< fr. double-, cf. lat. duplus) adjectiv dublu

* dúblu V. duplu. adjectiv dublu

*dúblu2 s. n., art. dúblul adjectiv dublu

dublu a. 1. îndoit: o doză dublă; 2. de calitate superioară: bere dublă. adjectiv dublu

DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double]. adjectiv dublu

* dúplu, -ă adj. (lat. duplus, it. dóppia, fr. double). Îndoit, de doŭă orĭ maĭ mult: plată, gardă duplă. Bere duplă, superioară în calitate. Ascuns, prefăcut, ipocrit: suflet duplu (Rar). Contabilitate duplă. V. contabilitate. Cu duplu sens, cu doŭă înțelesurĭ, cum e vă daŭ (adică voŭă saŭ pe voĭ). În duplu exemplar, doŭă lucrurĭ în loc de unu. – Ob. dublu (după fr.). adjectiv duplu

DÚBLU1 s. n. v. dublă. adjectiv dublu

DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj., s. m., s.f, s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Cantitate) care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Adj. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. 4. S. n. Motiv folosit în comedie, care constă în aducerea pe scenă a două personaje identice sau asemănătoare. – Din fr. double. adjectiv dublu

DÚBLU1 s. n. v. dublă. adjectiv dublu

dúblu (dúblă), adj. – Care este de două ori mai mare, îndoit. – Var. (înv.) duplu. Fr. double.Der. dublă, s. f. (măsură pentru cereale, egală cu 20 l), abreviere de la dublu decalitru; dubla, vb. (a face să devină de două ori mai mare, a îndoi); dubleu (var. dublé), s. n. (metal placat cu aur; lovitură dublă, la jocul de biliard, în casă etc.), din fr. doublé; dublet, s. n. (al doilea exemplar al unui obiect); duplica, vb. (a face un duplicat), din lat. duplicare (sec. XIX); duplicat, s. n., din germ. Duplikat; duplicitate, s. f., din fr. duplicité. Var. duplu se explică prin încrucișarea cu ngr. δυπλοῦς › mr. duplu. adjectiv dublu

!dúblu1 (du-blu) adj. m., s. m., pl. dúbli; adj. f., s. f. dúblă, pl. dúble adjectiv dublu

DÚBLU 2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Doză dublă. Rație dublă.Scrisorile există. Ele alcătuiesc pentru mine o armă dublă. SADOVEANU, Z. C. 76. Teofil Steriu își începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. ◊ Cuvînt (vorbă) cu dublu sens = cuvînt cu două înțelesuri; echivoc. În dublu exemplar = în două exemplare. Dublă bărbie v. bărbie. ◊ Compuse: dublu-decalitru (pl. dubli-decalitri) s. m. = unitate de măsură a capacității egală cu 20 de litri (folosită la măsurarea cerealelor); (concretizat) vas cu capacitatea de 20 de litri; dublu-decimetru (pl. dubli-decimetri) s. m. = instrument în formă de riglă avînd lungimea de 20 de centimetri (fo­losit la măsurarea lungimilor mici); dublu-ster (pl. dubli-steri) s. m. = unitate de măsură a volumului egală cu 2 metri cubi (folosită la măsurarea cubajului lemnelor). ◊ (Substantivat) Mi-a cerut dublul prețului stabilit. 2. Alcătuit din două elemente sau părți identice sau asemănătoare. Ușă dublă. Casetă cu fundul dublu. Fir dublu.Încăperea din fund nu mai e despărțită prin coloane, ci doar printr-o dublă draperie. CAMIL PETRESCU, T. I 83. ◊ (Adverbial, mai ales în expr.) A vedea dublu = a vedea două imagini ale aceluiași obiect, a vedea tulbure. ◊ (Sport) Dublu (băieți sau fete, sau mixt) = partidă de tenis sau de tenis de masă, la care participă cîte doi jucători de o parte și de alta. 3. (Sport, în expr.) Minge dublă = mișcare nereglementară constînd (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau mai multe ori în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în atingerea mingii de două ori de pămînt sau de masă. adjectiv dublu

DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double) adjectiv dublu

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru]. adjectiv dublă

DÚBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dúblu (PREDA, Î. 77) s. n. adjectiv dublă

!dúblu-stér (du-blu-) s. m., art. dúblul-stér; pl. dúblu-stéri adjectiv dublu-ster

*dúblu-casetofón (du-blu-) s. n., pl. dúblu-casetofoáne adjectiv dublu-casetofon

!dúblu-decalítru (du-blu-, -li-tru) s. m., art. dúblu-decalítrul; pl. dúblu-decalítri, art. dúblu-decalítrii; simb. ddal adjectiv dublu-decalitru

!dúblu-decimétru (du-blu-, -me-tru) s. m., art. dúblu-decimétrul; pl. dúblu-decimétri, art. dúblu-decimétrii adjectiv dublu-decimetru

1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ. substantiv feminin dublă

3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă. substantiv feminin dublă

dúblă (du-blă) s. f., g.-d. art. dúblei; pl. dúble substantiv feminin dublă

DÚBLĂ s.f. 1. Variantă a fiecărui cadru dintr-un film care, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor, se turnează de mai multe ori. 2. Minge dublă. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Săritură dublă. ♦ (La scrimă) dublă lovitură. [< fr. double]. substantiv feminin dublă

DÚBLĂ s. f. 1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obține efectul artistic urmărit de regizor. 2. minge dublă. ◊ (echit.) săritură dublă. ◊ (scrimă) dublă lovitură. 3. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiași număr de puncte la ambele zaruri. (< fr. double) substantiv feminin dublă

2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77). substantiv feminin dublă

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru]. substantiv feminin dublă

DÚBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dúblu (PREDA, Î. 77) s. n. substantiv feminin dublă

DUBLÁ vb. I. tr., refl. A face sau a fi de două ori mai mare; a (se) îndoi. ♦ tr. A înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depăși cu un tur un concurent. ♦ tr. A căptuși (o haină etc.). [< fr. doubler]. verb tranzitiv dubla

DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima. ◊ a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depăși cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație. ◊ a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler) verb tranzitiv dubla

dublá (a ~) (du-bla) vb., ind. prez. 3 dubleáză verb tranzitiv dubla

dublà n. 1. a îndoi; 2. a înlocui pe actorul obișnuit: a dubla un rol. verb tranzitiv dublà

DUBLÁ, dublez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. 2. Tranz. A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. ♦ A căptuși, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similară cu alta existentă sau care servește aceluiași scop ca și prima. 4. Tranz. (În teatru, la operă etc.) A înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (În film) A înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calități fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 5. Tranz. (Despre nave) A înconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler. verb tranzitiv dubla

DUBLÁ, dublez, vb. I. Tranz. A face (o cantitate sau un număr) de două ori mai mare; a îndoi. Am ceva pentru « Voința »... Niște scrisori senzaționale, să-ți dubleze tirajul în douăzeci și patru de ore. C. PETRESCU, C. V. 189. ◊ Refl. Cînd observă că ceata gata de drum se dublase, adăugă schimbînd glasul. REBREANU, R. II 113. ♦ A face o lucrare similară cu alta deja existentă sau servind acelo­rași scopuri ca și prima. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sîrmă. REBREANU, R. I 80. ♦ (În teatru) A pregăti rolul distribuit unui actor, pentru a-l putea înlocui la nevoie; a înlocui pe titularul unui rol. ♦ (Cu privire la o haină) A căptuși. verb tranzitiv dubla

*dubléz v. tr. (fr. doubler, d. double, duplu). Îndoĭesc, fac duplu, duplic. Căptușesc. verb tranzitiv dublez

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului dubla

dubla   adjectiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dubla dublare dublat dublând singular plural
dublând dublați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dublez (să) dublez dublam dublai dublasem
a II-a (tu) dublezi (să) dublezi dublai dublași dublaseși
a III-a (el, ea) dublea (să) dublai dubla dublă dublase
plural I (noi) dublăm (să) dublăm dublam dublarăm dublaserăm
a II-a (voi) dublați (să) dublați dublați dublarăți dublaserăți
a III-a (ei, ele) dublea (să) dubleze dublau dubla dublaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z