dușmănos definitie

dușmănós, -oásă adj. Plin de dușmănie: privire dușmănoasă. Adv. Cu dușmănie. adjectiv dușmănos

dușmănós adj. m., pl. dușmănóși; f. dușmănoásă, pl. dușmănoáse adjectiv dușmănos

dușmănos a. plin de dușmănie: muiere dușmănoasă. adjectiv dușmănos

DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie, de ură; ostil, răuvoitor, dușmănesc. – Dușman + suf. -os. adjectiv dușmănos

DUȘMĂNÓS, -OÁSĂ, dușmănoși, -oase, adj. Plin de dușmănie; ostil, răuvoitor. N-avea nimic dușmănos în înfățișare. SADOVEANU, Z. C. 178. Trufia dușmănoasă prefă-o-n neputință. MACEDONSKI, O. II 258. ◊ Fig. Vînturi dușmănoase... Abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V. A. 9. Sînt locuri în care apele devin rele, dușmănoase. BOGZA, C. O. 197. Gonim, storși de puteri, Prin marginea pădurii De-acuma dușmănoase. CAMIL PETRESCU, V. 86. ◊ (Adverbial) Mihai privește dușmănos către Maxim. DAVIDOGLU, O. 41. Trecătorii călcau dușmănos în zloată. C. PETRESCU, A. 438. adjectiv dușmănos