drumeț definitie

drumeț, drumeți s. m. (glum.) picior de porc vândut în măcelării în anii regimului comunist. substantiv masculin și feminin drumeț

druméț, -eáță s., pl. f. ețe. Călător. Trecător. substantiv masculin și feminin drumeț

druméț s. m., pl. druméți substantiv masculin și feminin drumeț

drumeț a. și m. care e pe drumuri, călător. substantiv masculin și feminin drumeț

DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț. substantiv masculin și feminin drumeț

DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește mai ales pe jos; călător. Drumețul purta o haină verde și zdrențuită... o pălărie roșită de ploaie, bocanci sparți. C. PETRESCU, S. 170. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, P. 52. I se deschide poarta și drumeața intră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. ◊ (Adjectival, poetic) Hei, voi ape drumețe... Ați zărit cum crescură, în avînt nezărit, Rînduirile nouă pe-ale voastre vechi maluri ! DEȘLIU, G. 55. Dulcea mireasmă prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul. ANGHEL, P. 29. substantiv masculin și feminin drumeț

drumeáță s. f., g.-d. art. druméței; pl. druméțe substantiv masculin și feminin drumeață