reduceri si promotii 2018
Definitie dric - ce inseamna dric - Dex Online

dric definitie

dric (drícuri), s. n.1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag. derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. și sb. drek „încărcătura unei căruțe”. – Der. dricar, s. m. (funcționar de pompe funebre); dricar, s. n. (Banat, pătură), din mag. derekal; dricală, s. f. (Banat, plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se așeza peste), pe care DAR îl derivă de la ridica, și Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepția de „a pune, a așeza”. substantiv neutru dric

dric s. n., pl. drícuri substantiv neutru dric

dric n., pl. urĭ (vsl. drĕkŭ, ceh. drik, slovac drék, trunchi; ung. derék, trunchĭ, mijlocu trupuluĭ. V. dereg 1). Suportu pe care stă podu caruluĭ saŭ căruțeĭ și scoarțele. Căruță pe dricurĭ, căruță simplă, fără arcurĭ elastice. Mold. Trans. Punct central, centru, toĭ: aŭ săvîrșit mînăstirea în dricul orașuluĭ (Cost. 1, 290), dricu veriĭ, dricu ĭarmaroculuĭ. Munt. Patașcă, car funebru. A fi pe dric, a fi aproape de moarte („a ți se bate coliva'n pept”). V. grindeĭ. substantiv neutru dric

dric, dricuri, s.n. – Punctul culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; miez, toi: „În dricu iernii...” (Faiciuc 1998) – Din magh. derék „centru” (DER). substantiv neutru dric

dric n. 1. mijlocul carului sau trăsurei, leagă coșul cu roatele dinainte și cu proțapul: căruță pe dricuri; 2. car funebru: dric de clasa întâia; 3. fig. mijloc: în dricul iarmarocului CR. [Ung. DERÉK, trunchiu, mijloc]. substantiv neutru dric

DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roți și loitre). ♦ Cantitate de obiecte, de materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârșite; a fi într-o situație grea; a fi gata să eșueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopții, al unui anotimp; punct culminant al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék. substantiv neutru dric

DRIC, dricuri, s. n. I. 1. Scheletul unui car, exclusiv roțile și loitrele. Ea călătorea într-un rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn vopsit scobită rotund și așezată, fără arcuri, pe un dric cu patru roate ferecate. ODOBESCU, S. I 161. ♦ Cantitatea care se poate încărca pe un dric de car. Coniță, v-aș ruga pentru vrun dric de paie. STĂNOIU, C. I. 62. 2. Car mortuar. Mergeam încet după dricul încărcat de coroane, ce se legăna, și mă gîndeam la cel ce-mi fusese prieten. ANGHEL, PR. 143. Acu, nu de mult, lot pe aceeași cale și tot către acel locaș, mergea în tăcere și nebăgat în seamă, fără steaguri, fără tobe și fără surle, dricul modest în care erau rămășițele pămîntești ale poetului Alexandrescu. GHICA, S. A. 121. ◊ Expr. A fi pe dric = a fi pe sfîrșite; (despre o acțiune) a fi gata să eșueze. II. Fig. Punct culminant al unui anotimp sau al unei acțiuni care se desfășoară în timp; miez, toi. Vîlvătăile și jarul carpănului și fagului au o putere tot așa de mare ca a soarelui în dricul verii. SADOVEANU, F. J. 367. Maistorul are nevoie de calfă, tocmai acum toamna, cînd e dricul tîrgurilor. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 41. Suflet de om nu se afla prin apropiere, care să-i sară întru ajutoriu la dricul nevoii. MARIAN, O. II 166. Mă bucur și eu că-i tocmai în dricul iarmarocului. CREANGĂ, P. 113. substantiv neutru dric

a fi pe dric / pe ducă / pe năsălie expr. 1. a fi pe moarte. 2. a fi pe punctul de a eșua. substantiv neutru afipedric

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dric

dric   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dric dricul
plural dricuri dricurile
genitiv-dativ singular dric dricului
plural dricuri dricurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z