Alege sensul dorit: dres - adjectiv dres - substantiv neutru

dres definitie

dres1 (faptul de a drege) s. n. adjectiv dres

dres2 (fard, obiect de îmbrăcăminte) s. n., pl. drésuri adjectiv dres

dres a. 1. reparat; 2. aromatizat: bucate drese; 3. falșificat: vin dres; 4. fermecat: calul e dres. ║ n. 1. reparațiune: dresul e greu AL.; 2. suliman: se spoia cu dres; 3. pl. arome, condimente: mâncare gătită cu dresuri; 4. a face dresuri, a lua dispozițiile necesare: călăuzind el făcea dresuri înainte ISP.; 5. pl. V. dires. adjectiv dres

DRES2, DREÁSĂ, dreși, -se, adj. (Pop.) 1. Reparat. 2. Sulimenit; dichisit. 3. (Despre mâncăruri) Căruia i s-au adăugat mirodenii, condimente etc. – V. drege. adjectiv dres

DRES2, DREÁSĂ, dreși, -se, adj. 1. (Despre lucruri) Reparat. 2. Sulemenit; dichisit. Avea... sprîncenele drese, subțiri. CAMIL PETRESCU, U. N. 94. 3. (Despre lucruri) Aranjat, pus în ordine. ◊ Fig. (Ironic, despre ființe; atestat în forma populară dires) Au venit îndata-mare acasă și, văzîndu-și puii așa de direși, s-au supărat. SBIERA, P. 209. – Variantă: (popular) dirés, -eásă adj. adjectiv dres

DRES s. n. 1. ciorapi cu chiloți; ciorap-pantalon. 2. (sport, balet) echipament (pe corp). (< engl. dress) substantiv neutru dres

dres și (vechĭ) derés și dirés n., pl. urĭ. Acțiunea de a drege, de a rîndui, de a lua măsuri dese-orĭ. Condiment: mîncare cu dresurĭ. Suliman: a se da dresurĭ pe față. Dreptunghĭ de lemn care se pune ca să se mărească suprafața cînd se încarcă fînu. A face dresurile, a lua măsurĭ, a face pregătirile necesare. Vechĭ (pl. e). Act, document. substantiv neutru dres

dres a. 1. reparat; 2. aromatizat: bucate drese; 3. falșificat: vin dres; 4. fermecat: calul e dres. ║ n. 1. reparațiune: dresul e greu AL.; 2. suliman: se spoia cu dres; 3. pl. arome, condimente: mâncare gătită cu dresuri; 4. a face dresuri, a lua dispozițiile necesare: călăuzind el făcea dresuri înainte ISP.; 5. pl. V. dires. substantiv neutru dres

DRES3, dresuri, s. n. 1. Ciorap-pantalon. 2. (Sport, balet). Echipament. – Din engl. dress. substantiv neutru dres

DRES1, (II) dresuri, s. n. (Pop.). I. Acțiunea de a drege și rezultatul ei. II. Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl.; în forma direse) Denumire dată actelor de cancelarie domnească emise în Țările Române. [Var.: dirés s. n.] – V. drege. substantiv neutru dres

DRES1, dresuri, s. n. I. Acțiunea de a drege. 1. Reparare. Unde mai pui dresul căsuței și altele. DUNĂREANU, CH. 23. Zidirile cele nouă ce se fac și, după vreme, dresurile caselor. GOLESCU, Î. 44. 2. Întreprindere a unei acțiuni; p. ext. rînduire, aranjare. ◊ (Mai ales în expr.) A-și face dresurile = a-și aranja treburile. Fata împăratului își făcu drsurile cum o învățase tatăl său. ISPIRESCU, L. 377. ♦ (Ironic) Falsificare. Dresuri în rezultatele statistice. I. IONESCU, M. 16. II. (Concretizat) Ceea ce servește la realizarea acți­unii de a drege. 1. (De obicei la pl.) Fard, cosmetic. Chisele și cutiuțe cu dresuri și cu mirodenii. GALACTION, O. I 509. Scoate dintr-un săculeț dresuri și dă-i iute pe obraz, și dă-i pe sprincene, și dă-i pe buze. C. PETRESCU, S. 145. Dresul, sulimanul și rumeneala cu care se văpsea... au tras largi, și adînci brazde pe obrajii ei. GHICA, S. 65. ◊ Expr. A-și pune (sau a-și da cu) dresuri = a se farda, a se sulemeni. Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele ? TOMA, C. V. 260. ♦ Leacuri. Am cunoscut noi, cinstite jupîne Iațco, un vraci leah care se lăuda cu dresurile lui. SADOVEANU, F. J. 421. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. Îi pui dresuri [mîncării], merge, nu-i pui, arunc-o și cînilor că nici ei n-o mănîncă. HOGAȘ, DR. II 59. – Variantă: (popular) dirés, diresuri (SEVASTOS, N. 290), s. n. substantiv neutru dres

dires (dres) n., pl. od. act sau ordin domnesc coprinzând dispozițiuni asupra unei afaceri: direse vechi. [Participiu dela vechiu rom. direge, a dispune]. V. dres. substantiv neutru dires

dreg, dres, a drége v. tr. (din direg, dires [cum se zice și azĭ pop. în Olt. Trans. Mold.] și dereg [Ps. S. și azĭ în Maram.] d. lat. dirigo, -igere, directum.Dreg, să dreagă. V. îndrept, deretic, corijez, rector). Îndrept, îndrumez, călăuzesc (Ps. S.). Deretic, rînduĭesc, pun la locu luĭ. Îndrept, repar: a drege o mașină stricată, haĭnele, o greșeală. Fac maĭ gustos pin condimente: a drege supa cu oŭ și cu lămîĭe. Falsific (vinu). Sulemenesc: a-țĭ drege fața. Fig. Învăț minte, vin de hac, pedepsesc: lasă, că te-oĭ drege eŭ! Îndrept, întăresc, înviorez (glasu, chefu, sufletu). V. intr. Servesc la masă: a drege cu paharu. A face și a drege, a face tot posibilu ca să ĭeșĭ la capăt: ce făcu, ce drese, că scăpă! Cînd vreĭ să te dregĭ, maĭ răŭ te rupĭ, tocmaĭ cînd vreĭ să reparĭ ceva, greșeștĭ maĭ răŭ. A drege busuĭocu, a căuta să ștergĭ o impresie rea. Iron. Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice cînd dintr’un lucru răŭ aĭ făcut altu și maĭ răŭ în loc să-l fi dres. verb tranzitiv dreg

DRÉGE, dreg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A face la loc, a aduce în stare bună, a repara, a îndrepta. Cuptorul cred că e în bună stare. – Bună. L-a dres meșterul. SADOVEANU, P. M. 246. Cum vezi, mi-am luat și pușca... Mă duc la lăcătuș s-o dreg. CAMIL PETRESCU, B. 127. (Absol.) Meșterul strică și drege de frică, se spune despre un lucrător prost. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a-și îndepărta răgușeala tușind ușor, înainte de a vorbi sau de a cînta. Cîntăreții... își dreseră glasurile tușind în chip felurit. SADOVEANU, F. J. 28. Ei, ei ! de-acum drege-ți « voacea » și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți. CREANGĂ, A. 88. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. (Poetic) Păsărelele-și dreg glasul prin hugeagul de sub luncă. ALECSANDRI, O. 175. A-și drege gustul = a mînca sau a bea ceva pentru a face să dispară gustul rău al unor ali­mente consumate mai înainte. A drege busuiocul v. busuioc.Refl. pas. Ceasornicul acesta nu se mai poate drege.Refl. (Despre vreme; în opoziție cu strica) A se îndrepta, a se îmbunătăți. O geană de se ivea pe cer, inima i se-nveselea, poate, poate s-a drege vremea. La TDRG. ♦ (În sens moral; construit adesea cu pronumele « o » cu valoare neutră) A îndrepta, a repara o greșeală, o nedreptate. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Desigur a voit s-o dreagă, să mă înșele. DELAVRANCEA, H. T. 73. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o ! se zice cînd cineva, vrînd să în­drepte o greșeală, spune sau face o prostie. Na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o ! Dintr-o păreche de boi... am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. 2. (Cu privire la o persoană) A întrema, a înviora, a restabili, a întări. Ăsta-i doctorul... Te drege el. CAMIL PETRESCU, T. I 175. Înjura cînd rachiul era bun și-l dregea, înjura cînd nu era bun și nu-l dregea. C. PETRESCU, Î. II 53. La munte doar trăiesc [țăranii] mai mulțumiți, că au aer curat, apă limpede, care le mai drege fața. La TDRG. ♦ (Cu privire la inimă, suflet) A alina, a liniști, a ușura, a vindeca. Cîntă-mi, mîndro, cînticul Să-mi mai dreagă sufletul ! Pop. la ODOBESCU, S. I 207. Să-mi dai o floricea, Dar mi-o dă cu mîna ta, Ca să-mi dreagă inima. ALECSANDRI, P. P. 150. 3. A face, a aranja, a ticlui, a pune la cale. Ei, cum o dresărăm noi, mai apucă hățurile, mai ia-o prin șanț, ajunserăm aproape de piață. PREDA, Î. 82. Ce-ai să spui, Gherasime ?Apăi, zise pescarul, după ce se scărpină puțin la ureche, am s-o dreg așa: Prea cinstite... domnule. STĂNOIU, C. I. 83. [În] urmă-ți rămîn toate astfel cum sînt, de dregi Oricît ai drege-n lume. EMINESCU, O. I 64. ◊ Expr. A face și a drege = a face așa, încît să iasă bine la capăt, a pune ceva la cale; a lucra, a trebălui; (ironic) a se afla în treabă, a meșteri. De o lună tot la curte dregeam și făceam cîte toate și un crăițar nu-mi dase. DEMETRIUS, V. 85. Tot orașul... se întreabă ce tot faci, ce tot dregi de te închizi mereu singur în casă. SEBASTIAN, T. 286. Ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei și lui Ipate au început a le sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. ♦ (Regional; ironic, amenințător) A pune pe cineva la locul lui, a-l învăța minte, a-i veni de hac. Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ei ! lasă, fa, că te-oi drege eu. ALECSANDRI, T. 274. Lasćă mi te-oi drege eu, Cînd a veni birul greu. id. P. P. 250. ♦ A falsifica. (Atestat în forma regională direge) Rachiul însă era dires cum mai bine și ei s-au îmbătat cuc și pe urmă au și adormit. SBIERA, P. 256. 4. A așeza, a rîndui, a pune în ordine. Atuncea au găsit vreme și logofătul, de i-au dres [pe boieri] după cum se cade (= după rang). KOGĂLNICEANU, la TDRG. ♦ (Cu privire la foc) A face să ardă mai bine, a potrivi, a ațîța. De-o parte, pe un scăunaș cu trei picioare, roșie la față și asudată, ședea femeia cu un băț mare în mîini cu care dregea focul. ȘEZ. I 60. 5. (Uneori construit cu prep. « cu ») A potrivi gustul unei mîncări, punînd în ea smîntînă, ouă sau diferite condimente. Lică Cartojan... dădu să înțeleagă gazdei că tuturor le-ar prinde teribil de bine un borș de găină dres cu smîntînă. C. PETRESCU, Î. II 143. 6. A da cu dresuri, cu suliman (pe obraz), a sulemeni; a ferchezui, a dichisi. Își dregea obrazul la fiecare sfert de ceas. PAS, Z. I 90. Casierul își drese mustățile seci în dreptul nasului. STĂNOIU, C. I. 117. Au uriciosul obicei de a-și drege obrazul cu suliman și a-și boi sprîncenele cu nucușoară arsă. ALECSANDRI, P. P. 128. ♦ A îndrepta, a(-și) potrivi o haină, o găteală. Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. 7. (Învechit și regional) A turna vin sau alte băuturi în pahare, a umple paharele. Să vie cuparul și pivnicerul să-mi dreagă un pocal de vin. SADOVEANU, D. P. 126. ◊ Absol. Păhărniceii dreseră la toți prin pahare. ODOBESCU, S. I. 78. Pe lîngă părete sta așezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase, pline de vin de Odobești și de Cotnar, și la spatele fieștecăruia boier dvorea cîte o slugă care dregea. NEGRUZZI, S. I. 151. – Variante: (Transilv. și Mold.) dirége (BENIUC, V. 51, SBIERA, P. 5, RETEGANUL, P. IV 21), (învechit și popular) derége (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74) vb. III. verb tranzitiv drege

drége (drég, drés), vb.1. (Înv.) A conduce, a călăuzi. – 2. A pune în mișcare. – 3. A pregăti, a aranja, a orîndui. – 4. A repara, a îndrepta. – 5. A condimenta, a asezona, a găti. – 6. A aranja, a farda, a sulemeni. – 7. A îndrepta, a îmbunătăți, a corecta. – 8. (Înv.) A turna vin, a umple paharele. – Var. (înv.) direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirĭgĕre „a conduce”, care se folosea și în forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Pușcariu 548; Candrea-Dens., 512), cf. alb. dërgoń (Philippide, II, 640), cat. adergar.Der. dregător (var. înv. diregător), s. m. (demnitar la curtea domnitorului, înalt funcționar); d(i)regătorie, s. f. (funcția, demnitatea de dregător); dregătorime, s. f. (clasa dregătorilor); dregătoresc, adj. (oficial); dires, s. n. (înv., document oficial, scriitură autentică; Mold., mîncare gătită, condiment); dres, s. n. (înv., ordine, funcție; suliman, fard; aranjare, reparare); dresătură, s. f. (înv., reparare; Trans., acțiunea de a îngrășa pămîntul cu bălegar). verb tranzitiv drege

drége (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dreg, 1 pl. drégem, perf. s. 1 sg. dreséi, 1 pl. dréserăm; part. dres verb tranzitiv drege

drege v. 1. a îndrepta, a repara: a drege un lucru stricat; 2. fig. a întări: cântă-ți, mândro, cântecul să-mi mai dreagă sufletul AL.; 3. a-și întări vocea tușind: își drese glasul și spuse cu smerenie CR.; 4. a unelti: ce face ce drege; 5. a pune arome în bucate: a drege un sos cu lămâie; 6. a da cu dresuri; 7. a turna vin: dregea singur vin dulce ’n pahar AL.; 8. a falșifica vinul. [Vechiu rom. derege, a îndrepta («spre tine'mi deregi pașii», Dosofteiu) = lat. DIRIGERE: în limba modernă, sensul s’a restrâns la a îndrepta ceva stricat]. verb tranzitiv drege

DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres.Var.: (înv. și reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere. verb tranzitiv drege

a drege busuiocul expr. a repara o gafă; a salva aparențele. verb tranzitiv adregebusuiocul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dres

dres   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dres dresul
plural dresuri dresurile
genitiv-dativ singular dres dresului
plural dresuri dresurilor
dres   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dres dresul drea dreasa
plural dreși dreșii drese dresele
genitiv-dativ singular dres dresului drese dresei
plural dreși dreșilor drese dreselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z