dreptar definitie

dreptár V. îndreptar. substantiv neutru dreptar

dreptár s. n., pl. dreptáre substantiv neutru dreptar

dreptar n. 1. colțarul drept al dulgherului; 2. fig. normă. [Redus din îndreptar]. substantiv neutru dreptar

DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă, echer sau orice alt instrument folosit (în construcții, în dulgherie etc.) pentru verificarea suprafețelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar. substantiv neutru dreptar

DREPTÁR, dreptare, s. n. Riglă sau echer utilizat în zidărie sau în dulgherie pentru verificarea suprafe­țelor plane. Manole cel oacheș și bărbos de la Hurez... ținînd într-o mînă dreptarul zidarilor... iar în cealaltă păpușa de sfoară pentru măsurătoare. ODOBESCU, S. II 513. ♦ (Top.) Instrument utilizat pentru trasarea drumurilor. Prin aleea de aluni acum trece drumul mare... « Butucul » a căzut jertfă dreptarului drumurilor. HOGAȘ, II 47. substantiv neutru dreptar

îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă. substantiv neutru îndreptar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dreptar

dreptar   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dreptar dreptarul
plural dreptare dreptarele
genitiv-dativ singular dreptar dreptarului
plural dreptare dreptarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z