dregătorie definitie

dregătoríe f. (d. dregător). Vechĭ. Funcțiune maĭ însemnată. – Și direg- și dereg-. substantiv feminin dregătorie

dregătoríe s. f., art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríile substantiv feminin dregătorie

dregătorie f. funcțiune înaltă. substantiv feminin dregătorie

DREGĂTORÍE, dregătorii, s. f. Demnitatea, funcția de dregător. [Var.: (înv. și reg.) diregătoríe s. f.] – Dregător + suf. -ie. substantiv feminin dregătorie

DREGĂTORÍE, dregătorii, s. f. (Învechit) Funcție înaltă, demnitate, slujbă laică sau eclesiastică; autoritate publică. Duca-vodă știe că vii și te-așteaptă, dînd porunci la toate dregătoriile pînă la Iași să fii bine primit. SADOVEANU, Z. C. 13. Cu tot respectul cuvenit mesei, cuvenit bătrîneții și dregătoriei părintelui arhondar, cei doi călugări schimbau cu Silviu priviri tainice. GALACTION, O. I 569. Comandantul-șef al oștirii și-a sfîrșit tocmai trebile militărești, ca secretar de stat, la înalta dregătorie ce i-a fost încredințată. MACEDONSKI, O. III 39. ◊ A-și face dregătoria = a-și îndeplini funcția. (Atestat în forma diregătorie) [Împăratul] își făcu diregătoria, dar gîndul îi era tot la fata cea mai mică. RETEGANUL, P. II 23. ♦ (Rar) Judecătorie. Merse deci pe la toate dregătoriile și fu străgănit prin judecăți mai mulți ani, fără să-și dobîndească dreptatea. ISPIRESCU, L. 277. – Variantă: (regional) diregătoríe s. f. substantiv feminin dregătorie

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dregătorie

dregătorie   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dregătorie dregătoria
plural dregătorii dregătoriile
genitiv-dativ singular dregătorii dregătoriei
plural dregătorii dregătoriilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z