dragavéĭ m. (sîrb.). Ban. Olt. Ștevie (rumex patientia ș.a.). substantiv masculindragaveĭ
dragavei m. plantă ale cării frunze tinere, fierte, le mănâncă țăranul primăvara (Rumex crispus). [Derivat din drag, oarecum plantă prețioasă, căci cu sucul ei țăranul vindecă bubele (cf. serb. DRAGOVATI, a mângăia)]. substantiv masculindragavei
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec. substantiv masculindragavei
dragavei substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dragavei | dragaveiul |
plural | dragavei | dragaveii | |
genitiv-dativ | singular | dragavei | dragaveiului |
plural | dragavei | dragaveilor |