drâmboi definitie
drâmbói1 s. n., pl. drâmboáie substantiv neutru drâmboi
DRÂMBÓI1, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi. substantiv neutru drâmboi
drâmboì v. Mold. a se bozumfla: se codesc și se drâmboiesc CR. [Lit.: a sufla din drâmbă]. verb drâmboì
DRÂMBOÍ2, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] – Din drâmbă. verb drâmboi
DRÎMBOÍ, drîmboiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se bosumfla; a se boci în gura mare. Ian să-i fi sculat [pe copii] la treabă, ș-apoi să-i vezi cum se codesc, se drîmboiesc și se sclifosesc, zise mama. CREANGĂ, A. 39. verb drîmboi
drîmboĭésc și -oĭéz (mă) v. refl. (d. drîmbă 1, pin aluz. la ținerea buzelor). Fam. Mă bosunflu. – Și -ăĭez. verb drîmboĭesc
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului drâmboi
| drâmboi | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | drâmboi | drâmboind |
| plural | drâmboiește | drâmboiești | |
| genitiv-dativ | singular | drâmboire | drâmboiesc |
| plural | drâmboit | drâmboiește | |
| drâmboi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) drâmboi | drâmboire | drâmboit | drâmboind | singular | plural | ||
| drâmboind | drâmboiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | drâmboiesc | (să) drâmboiesc | drâmboiam | drâmboii | drâmboisem | |
| a II-a (tu) | drâmboiești | (să) drâmboiești | drâmboiai | drâmboiși | drâmboiseși | ||
| a III-a (el, ea) | drâmboiește | (să) drâmboiai | drâmboia | drâmboi | drâmboise | ||
| plural | I (noi) | drâmboim | (să) drâmboim | drâmboiam | drâmboirăm | drâmboiserăm | |
| a II-a (voi) | drâmboiți | (să) drâmboiți | drâmboiați | drâmboirăți | drâmboiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | drâmboiesc | (să) drâmboiască | drâmboiau | drâmboiră | drâmboiseră | ||