dotat definitie

DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare]. verb tranzitiv dota

DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare) verb tranzitiv dota

dotá (a ~) vb., ind. prez. 3 doteáză verb tranzitiv dota

dotà v. a înzestra. verb tranzitiv dotà

DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare. verb tranzitiv dota

DOTÁ, dotez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea (o insti­tuție, o întreprindere etc.) cu cele necesare; a înzestra. Noua fabrică va fi dotată cu instalații sanitare, de ventilație și de apă, din cele mai moderne. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2848. Ambițiosul secretar de redacție voia să-l doteze cu diferite rubrici noi. REBREANU, R. I 240. 2. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. Natura l-a dotat cu inteligență. 3. A da dotă unei fete cînd se mărită, a înzestra. verb tranzitiv dota

* dotéz v. tr. (lat. dotare). Înzestrez. verb tranzitiv dotez