dosnic definitie

dósnic, -ă adj. Din dos, de la dos, retras: stradă dosnică. adjectivdosnic

dósnic, adj. – Retras, izolat, îndepărtat. În expr. Dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie 1980: 232). – Din dos „spate” (< lat. podossum) + -nic. adjectivdosnic

dósnic adj. m., pl. dósnici; f. dósnică, pl. dósnice adjectivdosnic

dosnic a. pe din dos, retras: stradă dosnică. adjectivdosnic

DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic. adjectivdosnic

DÓSNIC, -Ă, dosnici, -e, adj. 1. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Așezat mai la o parte, retras, lăturalnic, ferit, izolat. Fiind [peștera] prea dosnică, nu pătrundea la ea nici o rază de soare. STĂNOIU, C. I 153. Pe o scară acope­rită, strîmtă și dosnică, ieșirăm în dosul mînăstirii. GALACTION, O. I 570. Strada, dosnică și troienită de zăpadă, era pustie. MACEDONSKI, O. III 70. ◊ (Adverbial) [Iubirea] vom căuta deci s-o izgonim din acest palat, Unde s-a stre­curat furișată dosnic Într-o seară de bal. CAMIL PETRESCU, T. III 340. 2. (Rar, despre oameni) Ursuz, retras, tăcut. Pe zi ce mergea, sluga se arăta tot mai dosnic față cu copilul, așa încît bietul copil sta smirna. BOTA, P. 6. Sînt... unii oameni dosnici, grei la vorbă, încît și dracu-i ocolește. RETEGANUL, P. III 28. adjectivdosnic

dosnică, dosnice s. f. femeie care practică sexul anal. adjectivdosnică