reduceri si promotii 2018
Definitie dos - ce inseamna dos - Dex Online

dos definitie

dos (dósuri), s. n.1. Spate, spinare. – 2. Verso, spate, partea opusă. – 3. Cotor de carte. – 4. Partea de dinapoi. – Istr. dos. Lat. popular dossum, în loc de dorsum (Cihac, I, 81; Pușcariu 546; Candrea-Dens., 507; REW 2755); cf. it. dosso, prov., fr. dos, sp., port. dorso.Der. dosi, vb. (a pune la o parte; a ascunde; a fura; a fugi, a scăpa); dositor, adj. (care dosește); dosnic, adj. (retras, izolat, îndepărtat); îndosi, vb. (Mold., a ascunde); doștină, s. f. (pantă, versant), poate prin încrucișare cu sb. dolina „căldare”; pidosnic, adj. (Mold., încăpățînat; s. n., plantă, Cerinthe minor). – Der. neol. dosar, s. n., din fr. dossier; andosa, vb., din fr. endosser. substantiv neutru dos

dos n., pl. urĭ (lat. dorsum și dǒssum, dos, spinare; it. dosso, pv. fr. dos. V. jos). Spinare: a călări pe dosu caluluĭ. Parte posterioară, revers [V. revers], parte opusă fețeĭ: doșu cărțiĭ, paginiĭ, stofeĭ, caseĭ, armateĭ. De-a’n-doasele (vest), pe dos, invers, întors: a întoarce cartea pe dos, 1) cu literele inverse și 2) pe partea opusă fețeĭ. Pin dos orĭ pe din dos, pin parte din apoĭ. A ți se întoarce mațele pe dos de greață, a-țĭ vărsa mațele, a-țĭ fi foarte greață. A da dosu (vestu), a fugi ca să scapĭ (lat. tergadare). substantiv neutru dos

dos s. n., pl. dósuri substantiv neutru dos

dos n. 1. partea posterioară a corpului dela umeri până la rărunchi; 2. partea posterioară a unor lucruri: dosul unei cărți; 3. partea opusă feței: dosul unei stofe; pe dos, dea’ndoasele, în partea opusă; a da dosul, a fugi. [Lat. vulg. DOSSUM = clasic DORSUM]. substantiv neutru dos

DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fară să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi, a o șterge. A întoarce (cuiva) dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fară motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum). substantiv neutru dos

DOS, dosuri, s. n. (În opoziție cu față) 1. Partea de dindărăt a unui obiect. Dosul cărții. Dosul foii.Știa să facă și socoteli și să le însemne cu cărbune pe dosul ușii. SADOVEANU, Z. C. 312. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul) În dosul = în spatele, îndărătul, dinapoia. Bibescu simți pași moi în dosul ușii. SADOVEANU, P. M. 58. Au ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Știam că e în dosul storului. IBRĂILEANU, A. 145. Din dosul = din spatele, dindărătul, de dinapoia. Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-aiurea: Ziua-n vînt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. COȘBUC, P. II 275. Un dușman de lup... trăgea cu urechea la păretele din dosul casei. CREANGĂ, P. 21. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele sau de-a-ndoaselea, pe de-a-ndoasele sau pe de-a-ndoaselea = a) altfel de cum trebuie, de cum e firesc, de cum te-ai aștepta; anapoda, pe dos. Tot ce făcea îi ieșea de-a-ndoasele. ISPIRESCU, U. 108; b) întors, invers. Meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoasele. CARAGIALE, O. I 84; c) cu spatele înainte, de-a-ndăratele. Duțu se depărtă... mai mult de-a-ndoaselea, oprindu-se mereu. SLAVICI, O. I 369. ♦ (În opoziție cu fațadă) Partea de dinapoi a unei case sau a unei curți. Nu se dusese la el pe uliță, ci prin dosurile curților. DUMITRIU, N. 180. Fiecare pămîntean... punea să i se clădească... casa după fantazia momentului, avînd chiar o deosebită plăcere să întoarcă dosul ori coasta către alții. SADOVEANU, Z. C. 79. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu în față, înainte) În dos = în partea de dinapoi a casei; în spate. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd îi se înnădise mai tîrziu, în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127. Cine taie lemne-n dos? ȘEZ. I 238. Prin dos = prin intrarea din spate a unei case. Vină, bădițo, prin dos, Că-i portița de rogoz: Cum pui mîna, pică jos. HODOȘ, P. P. 43. ◊ Loc. adj. Din dos = care este situat îndărătul, în spatele casei. Făt-Frumos ieși din casă și intră în grădina din dos. POPESCU, B. II 10. Am fugit pe ușa din dos și am dat pin grădină, ca să scap de dascal. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa (dintr-o încurcă­tură) cu mare greutate, cu rușine. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a ocupa o slujbă, un post etc. sau a înainta în ierarhia funcționărească prin protecție, nu pe cale ierarhică. 2. (Fiind vorba de partea de dinapoi a corpului omenesc; numai în locuțiuni și expresii) Loc. adv. (În opoziție cu în față) În dos = în spate, pe ascuns. Unul în dos te-a-njurat.În lipsa mea putea să mă și bată. PANN, P. V. I 169. ◊ Expr. A da dos (la față) sau a da dosul (sau dosurile) sau a pune dos la fugă = a fugi, a o lua la sănătoasa, a o șterge; a se re­trage, a dispărea. Ba, tu ai să-i îngropi pe aiștia... Ce dracu ? De trei zile, bade Gheorghe, dai dosurile. CAMILAR, N. I 444. Chiorul... a încercat să deie dos la față. SADOVEANU, D. P. 160. Tu cauți să dai dosul, îmi pare?... Vrei să fugi? MACEDONSKI, O. II 83. Manea-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. ALECSANDRI, P. P. 73. (Exclamativ) Dos la față ! = ia-o la fugă ! șterge-o ! M-am dus... Să ne videm cu bine, Măndică ! Pe unde să ies ca să nu mă-ntîlnesc cu el ? Ha ! pe fereastă... Dos la față. ALEC­SANDRI, T. I 317. A întoarce (cuiva) dosul = a se depărta (de cineva), a rupe relațiile (cu cineva), a ocoli (pe cineva), a întoarce (cuiva) spatele. ♦ Șezut, fund. Doctorul avea obiceiul să-i plesnească [pe copii] ușor, din mers, cu vîrful bastonului, la dos. BART, E. 339. ◊ Expr. A se scula cu dosul în sus = a fi ursuz și indispus (fără motiv). 3. (Urmat de determinări care indică un organ sau o parte a trupului) Dosul mîinii (sau palmei) = partea de din afară a mîinii. Plîngea molcom; din cînd în cînd își ștergea nasul cu dosul palmei și ofta, pomenind șoptit numele lui Vasile. GALAN, Z. R. 42. Făcu semn cu dosul mînii să fie lăsat singur. SADOVEANU, Z. C. 243. Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. Faci pe dosul limbei niște beșicuțe. ȘEZ. II 191. 4. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită) a unui obiect. Dosul stofei. Dosul covorului. ♦ Partea de dină­untru neexpusă vederii (a unei haine). Dosul paltonului.Pe dos = a) (loc. adv. în legătură cu obiecte de îmbrăcă­minte) cu partea de dinăuntru în afară. [Era] îmbrăcat la întîmplare, cu haina pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 56. Era Mane cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos. ALECSANDRI, P. P. 73; b) (loc. adv., fig.) altfel (decît în realitate), de-a-ndoaselea. Toate le văd pe dos... Iaca mătușica se dă de-a tumba, ha, ha, ha ! ALECSANDRI, T. I 223; c) (loc. adj., fig., despre oameni) cu purtări nefirești; sucit, ciudat, bizar. Iată că sînt și oameni pe dos. IONESCU-RION, C. 37. ◊ Expr. Întors pe dos = necăjit, supărat, indispus. Mai întors pe dos decît înseși buzuna­rele sale, intră, dimineața, acasă. M. I. CARAGIALE, C. 142. A întoarce (pe cineva) pe dos = a tulbura, a indispune (pe cineva). Dragostea asta te-a cam întors pe dos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 162. 5. (Popular) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. Bate vîntul, îl lași să bată și te dai într-un dos. SADOVEANU, P. M. 180. Vărsa lacrimi, pe cînd luna Răsărea de după-un dos. COȘBUC, P. II 214. Soare a umblat Și a căutat Toate văile, Toate luncile, Toate dealurile Și dosurile. PĂSCULESCU, L. P. 182. – Forme gramaticale: (în loc. adv.) de-a-ndoasele, de-a-ndoaselea. substantiv neutru dos

a da dosul expr. v. a da dos la față. substantiv neutru adadosul

a-i întoarce (cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva). substantiv neutru aiîntoarce

întors pe dos expr. indispus, deprimat, mohorât, trist. substantiv neutru întorspedos

a da dos la față expr. 1. a pleca pe furiș. 2. a da înapoi în fața unor dificultăți. substantiv neutru adadoslafață

a intra prin dos / prin spate expr. (d. bărbați) a practica sexul anal. substantiv neutru aintraprindos

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dos

dos   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dos dosul
plural dosuri dosurile
genitiv-dativ singular dos dosului
plural dosuri dosurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z