donicioară definitie

donicioáră s. f., g.-d. art. donicioárei; pl. donicioáre substantiv feminindonicioară

DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță.Doniță + suf. -ioară. substantiv feminindonicioară

DONICIOÁRĂ, donicioare, s. f. Diminutiv al lui doniță. Se apucase într-o zi să facă linguri și albii de lemn și donicioare, cu crestături frumoase. PAS, Z. I 159. Obuzele înseși, pe cari le știm cît niște donicioare, vin izbind de-a dreptul înspre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. Domnișoarele... suflau de moarte... atîrnînd de brațul « cavalerului» ca donicioare de urechile cobilițelor oltenești. ARDELEANU, D. 159. [Cerboaicele] așteaptă răb­dătoare Mini frumoase de fecioare De le mulg în doni­cioare. EMINESCU, L. P. 121. substantiv feminindonicioară

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidonicioară

donicioară   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular donicioa donicioara
plural donicioare donicioarele
genitiv-dativ singular donicioare donicioarei
plural donicioare donicioarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z