doniță definitie

cófă f., pl. e (sas. germ. kufe, găleată, d. lat. cûpa, cadă. De aicĭ: bg. sîrb. rut. kofa, alb. kovă, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kúfa, ngr. kufás. V. cupă). Est. Vas de lemn compus din doage de brad și cercurĭ, care are o toartă pe [!] care-l apucĭ și care servește la dus apă c´o singură mînă saŭ atîrnat de cobiliță. A pune pe cineva în cofă, a-l înfunda, a-l întrece. Ploŭă cu cofa, ploŭă torențial, cu găleata. – În vest dóniță. substantiv feminincofă

dóniță (-țe), s. f. – Vas, găleată de lemn. Sl., cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, II, 98; Tiktin). Cf. doică. substantiv feminindoniță

dóniță f., pl. e (pol. dial. dónica și dójnica, șiștar, d. vsl. doĭnica, oaĭe alăptătoare, d. doiti, a alăpta. V. doĭcă. Cp. cu doĭnă). Est. Șiștar, găleată de muls. Vest. Cofă. Fata cu donițele, Orion, o constelațiune. V. hîrdăŭ. substantiv feminindoniță

dóniță, -e, s.f. – Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. – Cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls„, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin cf. DER). substantiv feminindoniță

dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe substantiv feminindoniță

doniță f. 1. Munt. vas cercuit de cărat apă; 2. Mold. găleată în care se mulg oile: vacă de doniță, vacă mănoasă. [Pol. DOĬNIȚA (din slav. doiti, a mulge)]. substantiv feminindoniță

DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din sb. dojnica. substantiv feminindoniță

DÓNIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas cu toartă, făcut din doage de brad, mai larg la bază, în care se aduce sau se ține apa, uneori și alte lichide, sau în care se adună fragi, mure etc.; cofă. Semănau casele cu ale voastre... tot cu lucruri puține, pat de scînduri, lavițe, o doniță sau o găleată cu apă într-un colț. PAS, Z. I 50. Hoțul, pînă a nu se culca, se duse la doniță să bea nițică apă. ISPIRESCU, L. 377. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ♦ Conți­nutul acestui vas. Cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe... și încheiară cheful, scăldînd pe lăutari cu o doniță cu vin. GALACTION, O. I 266. 2. Găleată în care se mulg vacile sau oile; șiștar. A venit Joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. COȘBUC, P. I 248. Se îmbrăcă în haine de cioban și ieși înaintea cumnaților săi cu o doniță plină cu lapte de oi. ISPIRESCU, L. 157. – Pl.și: doniți (BOGZA, C. O. 327, EMINESCU, O. IV 128). substantiv feminindoniță

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidoniță

doniță   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doniță donița
plural donițe donițile
genitiv-dativ singular doniți doniței
plural doniți donițelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z