domoli definitie

domól, -oálă adj., pl., lĭ, e (d. domolesc). Liniștit, fără grabă: om, caracter domol. Adv. Liniștit, lin: rîu curge domol. – Și dămol (est). adjectivdomol

domól adj. m., pl. domóli; f. domoálă, pl. domoále adjectivdomol

domol a. liniștit, blând. ║ adv. încet. [Abstras din domolì]. adjectivdomol

DOMÓL, -OĂLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Despre mișcări sau lucruri în mișcare; în opoziție cu iute, repede, sprinten, grăbit, pripit) (Făcut) fără grabă; potolit, lin, încet. Se vedeau plugurile arînd, mersul domol al oamenilor și al vitelor în lungul brazdelor. CAMILAR, TEM. 89. Subt cerul nostru înduioșat E mai domoală hora. GOGA, P. 13. Apa curge la vale, nici mai domoală, nici mai grăbită. MACEDONSKI, O. III 31. Venea zîmbind, cu pas domol, De vîntul zilei sărutată. COȘBUC, P. II 257. ◊ (Metaforic) Peste case... Pășește noaptea caldă și-n mlădieri domoale... luna. STANCU, C. 124. ◊ (Adverbial) Își strînse domol lucrul și se pregăti să plece. SADOVEANU, Z. C. 249. Copiii l-au zărit de pe ceardac [ariciul] Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Veselă și mîndră, cu el de mînă, calcă domol de-a lungul satului. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊ (Poetic) Spuma miilor de flori... fierbea domol la adierea vîntului. GALACTION, O. I 39. ◊ Expr. A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a nu se pripi. Ascultă, coane procurorule, ia-o mai domol cu mine. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 228. 2. (Despre sunete și glas; în opoziție cu tare, zgomotos) Încet, fără zgomot; lin, înfundat. Glasul lui umplea cu un mormăit domol coridorul. SADOVEANU, O. IV 30. Un murmur domol de prisacă Plutește deasupra livezii. CAZIMIR, L. U. 15. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, P. I 48. ◊ (Metaforic) Lin singurătatea, Cu foșnet domol, Colindă cetatea. LESNEA, C. D. 29. ◊ (Adverbial) Eu am rîs domol, nu m-am temut. BENIUC, V. 9. Începuse să cînte, domol, furat, cu ochii umezi în gol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 197. ♦ (Despre vorbe; în opoziție cu aspru, răstit) Blînd, liniștit, calm. Așa o fi... a surîs bătrînul blînd și înțelept în vorba lui domoală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 332. ◊ (Adver­bial; atestat în forma regională dămol) Dămol, dămol, Tribunescule ! Nu te aprinde ca un stog de paie... ALECSANDRI, T. 1652. ◊ (Substantivat, rar, în loc. adv.) Cu domolul = cu blîndețe, cu binișorul, încetișor. Temîndu-se de dînsul ca să nu li strice toată pădurea, i-au zis, cu domolul: Da, lasă, lasă. SBIERA, P. 181. ♦ (Despre vorbire sau lectură) Făcut cu voce liniștită, calmă. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dum­bravă. GOGA, P. 23. 3. (Despre oameni; în opoziție cu violent, vehe­ment, iute) Blînd, blajin, pașnic, așezat, liniștit. Lui Iordan... îi spuneau Cocor, căci avea nas lung și coroiat și sta puțin adus din șale. Era un om blînd și domol. SADOVEANU, M. C. 7. Țineam la el, fiindcă era băiat domol și intra totdeauna în voile mele. SLAVICI, O. I 73. Lazăr are trei surori, Trei surori pe trei cărări: A mai mare Mai domoală, A mai mică Mai voinică. TEODORESCU, P. P. 204. ◊ (Substantivat) Perfidele pumnale în umbră s-ascuțeau, Cei lași uitau de frică, domolii se iuțeau. MACEDONSKI, O. II 202. ♦ (Despre animale) Încet în mișcări; blînd. În revărsarea văpăii, se văzu calul sosind, un cal cuminte și domol, cu botul plecat spre pămînt. SADOVEANU, Z. C. 35. 4. (Despre atmosferă, climă, vînt, temperatură etc.; în opoziție cu aspru) Temperat, dulce, potolit; blînd. Vîntul aduce... mireasma plină de o dulce ațîțare a lanurilor de porumb, încinse de căldura domoală a toamnei. BOGZA, C. O. 246. ◊ (Poetic) Țăranii bat glodul pe-alături de boi, Venind de prin satele vremii domoale. LESNEA, I. 124. g. 5. (Despre senzații, sentimente etc.; în opoziție cu violent) Potolit, moderat, slab. Avea o durere de cap neadormită, cînd mai rea, cînd mai domoală, dar înfiptă în creierii lui ca o caracatiță. GALACTION, O. I 263. 6. (Despre pante, dealuri; în opoziție cu pieziș, povîrnit, repede, abrupt) Lin, dulce. Panta domoală a podișului s-a sfîrșit. BOGZA, C. O. 95. În partea de miazănoapte a Oltului... coline domoale se tălăzuiesc una după alta. id. ib. 258.- Variantă: (Mold., rar) dămól, -oálă adj. adjectivdomol

DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se mișcă sau se face fără grabă; încet, potolit. ◊ Expr. (Adverbial) A o lăsa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scăzut, cu intensitate redusă; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Liniștit, blând, calm. 3. (Despre oameni și animale) Blajin, blând, pașnic. 4. (Despre atmosferă, climă, vânt, temperatură etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzații, sentimente etc.) Care are intensitate scăzută; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are pantă lină. – Din domoli (derivat regresiv). adjectivdomol

domolí (domolésc, domolít), vb. – A calma, a împăca, a liniști. Sl. maliti „a micșora”, de la malŭ „mic”, cu pref. exhaustiv do-, ca în doborî, dogori, domiri, etc. (Miklosich, Lexicon, 361; Cihac, II, 99; Scriban). Vocalismul nu prezintă dificultăți (ăo ca în sl. mamitirom. momi). – Der. domol, adv. (încet, ușor), postverbal. Tiktin combate proveniența sl., din motive pe care nu le explică, iar Candrea dă etimonul drept necunoscut. Este posibil să fie așa deoarece astăzi cuvîntul se simte oarecum creație expresivă, datorită consonanței sale, care îl asimilează creațiilor în -li. verb tranzitivdomoli

domolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domolésc, imperf. 3 sg. domoleá; conj. prez. 3 să domoleáscă verb tranzitivdomoli

domolì v. a face mai domol, a (se) liniști. [Cf. slav. DOMOLI, a se ruga]. verb tranzitivdomolì

DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ele­mente sau fenomene ale naturii; în opoziție cu înteți, agita) A se liniști, a se potoli, a se modera, a scădea. [Viscolul] pornise sara și s-a domolit în amurgul zilei a treia. SADOVEANU, P. M. 178. Patru ceasuri se lupta, Patru ceasuri se-ntrecea... Iar cînd soare-mi scăpăta, Cînd din toi se domolea, Procletul se înmuia Și din gură se ruga. TEODORESCU, P. P. 443. 2. Tranz. (Cu complemente care indică o mișcare; în opoziție cu iuți, grăbi, zori) A face să se miște mai încet; a încetini, a rări. Ca să-i poată răspunde, Petrescu a trebuit să-și domolească fuga pe măsura pașilor bătrînului. GALAN, Z. R. 303. După ce făcu repejor drumul la mănăstire, se opri puțintel în pajiștea ogrăzii, ca să-și domolească răsufletul. SADOVEANU, P. M. 251. Făt-Frumos domoli pasul calului și așeză pe fată pe acela al tatîne-său. EMINESCU, N. 27. ◊ Refl. Dacă... mi s-ar domoli zvîcnitul arterelor și potoli bă­tăile inimii, totul s-ar limpezi. CAMIL PETRESCU, T. I 50. Se ajungea însă la jumătățile de poștă pe nerăsuflate. Cu cît se înnopta însă, vîrtejul, în loc să se domolească, se ducea mai iute. MACEDONSKI, O. III 19. ♦ (Cu privire la cai sau la vite) A struni, a înfrîna. Lungiți pe muș­chiul verde și domolind fugarii (= caii) Ce zburdă pe-ntuneric și desfrunzesc tufanii, Voinicii... grăiesc. ALECSANDRI, P. III 211. Pe jugani că mi-i oprea, Pe ju­gani că-i domolea. TEODORESCU, P. P. 690. 3. Tranz. (În opoziție cu îndîrji, aprinde, înfuria) A potoli, a calma, a tempera, a astîmpăra, a îmblînzi. Taci, omule ! încercă să-l domolească bătrîna, ghiontindu-l cu piciorul, pe sub masă. CAMILAR, TEM. 10. Bădiță Neonil, să deschid ușa ?Deschide; domolește cînele. SADOVEANU, P. M. 96. Anii nu-i puteau domoli hărnicia. ANGHEL, PR. 5. ◊ Refl. Ba de ciomege, ba de glasul stăpînului, cîinii se domoliră. GALACTION, O. I 283. Citește emoționată și, cînd ajunge la semnătură, se domo­lește puțin. CAMIL PETRESCU, T. I 433. Copilul se domoli din plîns, apoi îi zîmbi. SANDU-ALDEA, U. P. 159. Vrea să zică, te-ai domolit?... Cu atîta mai bine. ALECSANDRI, T. I 94. 4. Refl. (Despre durere, boală; în opoziție cu înteți, mări, crește, bîntui) A scădea, a pierde din violență, a se liniști; a începe să dispară. După un an... boala a început a se domoli și lumea s-a readunat, încetul cu încetul, în oraș. GHICA, S. A. 57. 5. Refl. (Despre o pantă, un deal etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin. Pieptul dealului se domolise, pădurile străjuiau în depărtare, văile erau mai potrivite și un platou puternic... creștea frumos, sub norii albi, de iunie. GALACTION, O. I 38. verb tranzitivdomoli

DOMOLÍ, domolesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se miște sau a se mișca mai încet. ♦ Tranz. A înfrâna, a struni un animal. 2. Refl. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se liniști, a se potoli, a scădea în intensitate. 3. Tranz. și refl. A (se) calma, a (se) îmblânzi, a (se) tempera. 4. Refl. (Despre pante, dealuri etc.) A deveni mai puțin înclinat, mai lin, mai ușor de urcat. – Cf. sl. domolitise „a obține prin rugăciuni”, ucr. domolyty „a obține”. verb tranzitivdomoli

domolésc v. tr. (vsl. *do-malitĭ, d. maliti, a micșora. V. umilesc). Fac domol, potolesc, liniștesc: a domoli un om, furia, mersu. – Și dăm-. verb tranzitivdomolesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidomoli

domoli  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)domoli domolire domolit domolind singular plural
domolind domoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) domolesc (să)domolesc domoleam domolii domolisem
a II-a (tu) domolești (să)domolești domoleai domoliși domoliseși
a III-a (el, ea) domolește (să)domoleai domolea domoli domolise
plural I (noi) domolim (să)domolim domoleam domolirăm domoliserăm
a II-a (voi) domoliți (să)domoliți domoleați domolirăți domoliserăți
a III-a (ei, ele) domolesc (să)domolească domoleau domoli domoliseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z