domnișoară, domnișoare s. f. homosexual pasiv. substantiv feminindomnișoară
domnișoáră f. (oa dift.) f., pl. e. Fată de boĭer, fată de considerațiune. Fată rămasă nemăritată, fie orĭ-cît de bătrînă. substantiv feminindomnișoară
domnișoáră s. f., g.-d. art. domnișoárei; pl. domnișoáre; abr. nom.-ac. sg. art. dra, g.-d. sg. art. drei substantiv feminindomnișoară
domnișoară f. 1. fată nemăritată; 2. titlu de politeță dat fetelor nobile. substantiv feminindomnișoară
DOMNIȘOÁRĂ, domnișoare, s. f. Termen de politețe pentru o fată (sau o femeie nemăritată); duduie. ◊ Domnișoară de onoare = a) fată tânără care însoțește mireasa la cununie; b) fată (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ (Fam.) Fiică. – Doamnă + suf. -ișoară. substantiv feminindomnișoară
DOMNIȘOÁRĂ, domnișoare, s. f. (Folosit azi mai rar) 1. Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui sau titlului unei fete nemăritate, căreia i se adresează sau despre care vorbește cineva; duduie. Cartea poștală cu poze era adresată domnișoarei Minodora Lipan. SADOVEANU, B. 17. Dansați cu mine, domnișoară ? – Mersi ! – răspunde ea încet. TOPÎRCEANU, B. 66. Las’să strige, neica-l țuce, Că după el nu m-oi duce. Că mă ie de subsuoară, Mă poartă pe ulicioară Și-mi zice tot « domnișoară »! MARIAN, S. 125. 2. Fată de domn (5). Într-o seară la teatru... într-o lojă era Oprea Nedelescu, împreună cu dumneavoastră, cu o altă domnișoară și o cucoană mai în vîrstă. CAMIL PETRESCU, B. 51. Venit-au domnii... Popa cu domnișoara cea firavă, crescută la pension. ISAC, O. 149. ◊ Domnișoară de onoare = fată tînără care însoțește pe mireasă la cununie. substantiv feminindomnișoară
domnișoară | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | domnișoară | domnișoara |
plural | domnișoare | domnișoarele | |
genitiv-dativ | singular | domnișoare | domnișoarei |
plural | domnișoare | domnișoarelor |