domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81). adjectivdomnitor
domnitor a. care domnește: familie domnitoare. ║ m. principe, suveranul țării. adjectivdomnitor
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor. adjectivdomnitor
DOMNITÓR1, domnitori, s. m. Domn (3), monarh, voievod. Domnitor, persoana care e în capul unui stat Și pe care țara-l ține pe băut și pe mîncat. LIT. ANTIMONARHICĂ 54. Pașadia ne înșiră cam tot ce se știa despre acele locuințe ale vechilor domnitori. M. I. CARAGIALE, C. 22. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73. adjectivdomnitor
DOMNITÓR2, -OÁRE, domnitori, -oare, adj. 1. (În expr.) Familie domnitoare = familie din care face parte un monarh; dinastie. 2. (Rar) Fig. Stăpînitor. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștii acestei, Cu aripele întinse se mai scutură. EMINESCU, O. I 152. adjectivdomnitor
domnitor adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | domnitor | domnitorul | domnitoare | domnitoarea |
plural | domnitori | domnitorii | domnitoare | domnitoarele | |
genitiv-dativ | singular | domnitor | domnitorului | domnitoare | domnitoarei |
plural | domnitori | domnitorilor | domnitoare | domnitoarelor |