DOMESNICÍ vb. IV. v. dumesnici. verb tranzitivdomesnici
DUMESNICÍ, dumesnicesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A domestici. ◊ Refl. (Atestat în forma domesnici) [Graurii] se domesnicesc bine în colivie. ODOBESCU, S. III 31. Tigrul, sub pinsula lui, se îmblînzește, pantera se înmoaie, leul se domesnicește. id. ib. I 140. – Variantă: domesnicí vb. IV. verb tranzitivdumesnici
domesnici verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)domesnici | domesnicire | domesnicit | domesnicind | singular | plural | ||
domesnicind | domesniciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | domesnicesc | (să)domesnicesc | domesniceam | domesnicii | domesnicisem | |
a II-a (tu) | domesnicești | (să)domesnicești | domesniceai | domesniciși | domesniciseși | ||
a III-a (el, ea) | domesnicește | (să)domesniceai | domesnicea | domesnici | domesnicise | ||
plural | I (noi) | domesnicim | (să)domesnicim | domesniceam | domesnicirăm | domesniciserăm | |
a II-a (voi) | domesniciți | (să)domesniciți | domesniceați | domesnicirăți | domesniciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | domesnicesc | (să)domesnicească | domesniceau | domesniciră | domesniciseră |