dolman definitie

DOLMÁN s.n. Haină groasă și scurtă (împodobită cu brandenburguri) purtată mai ales de militari. [Cf. fr. dolman, germ. Dolman]. substantiv neutrudolman

DOLMÁN s. n. haină groasă și scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. ◊ haină bărbătească căptușită cu blană. (< fr. dolman, germ. Dolman) substantiv neutrudolman

* dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus). substantiv neutrudolman

dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne substantiv neutrudolman

dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie). substantiv neutrudolman

DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman. substantiv neutrudolman

DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină scurtă, de obicei îmblănită, împodobită cu găitane, pe care o purtau în trecut ofițerii de cavalerie și de artilerie. Tinerii cavaleriști în dolmanuri roșii. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Haină bărbă­tească groasă, de postav sau piele, căptușită cu blană. Purta un dolman ușor aninat numai pe un umăr. SADOVEANU, O. VII 91. – Pl. și: dolmanuri. substantiv neutrudolman