doliu definitie

DÓLIU s.n. Jale, tristețe, durere cauzată de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obștească etc.; atitudine plină de tristețe a unui om căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește de un eveniment dureros; în doliu = în negru. [Pron. -liu. / cf. lat. dolium, it. doglia, fr. deuil]. substantiv neutrudoliu

DÓLIU s. n. jale, tristețe, durere cauzată de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obștească etc.; atitudine plină de tristețe a unui om căruia i-a murit cineva. ♦ zi de ~ = zi care amintește de un eveniment dureros; în ~ = în negru. (< lat. dolium, după fr. deuil) substantiv neutrudoliu

dóliu (-ii), s. n. – 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva. – 2. Semn exterior prin care se exprimă doliul. – 3. (Arg.) Murdărie strînsă sub unghii. Fr. deuil, sau mai curînd it. doglio cu sensul din fr. – Der. îndolia, vb. (a produce doliu). substantiv neutrudoliu

dóliŭ n. (fr. deuil. V. dor). Întristare cauzată de o moarte, de o mare nenorocire: zi de doliŭ. Semne exterioare de doliŭ, ca haĭne ș.a.: a purta doliŭ. Timpu cît se poartă doliŭ: a ĭeși din doliŭ. substantiv neutrudoliŭ

dóliu (durere provocată de moartea cuiva) [liu pron. lyu] s. n., art. dóliul; pl. dóliuri substantiv neutrudoliu

doliu n. 1. jale, mâhnire cauzată de o moarte, de o calamitate; 2. semne exterioare de doliu și timpul cât se poartă. substantiv neutrudoliu

DÓLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristețe a celui căruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, panglică neagră etc.) prin care cineva își exprimă doliul (1); perioadă cât cineva poartă asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește pentru a exprima durerea la moartea și după moartea unei rude. ◊ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagră (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil. substantiv neutrudoliu

DÓLIU, doliuri, s. n. Jale adîncă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire obștească; atitudine plină de tristețe, sobră, reținută, a unei persoane căreia i-a murit cineva. Păstrase răposatei... o jale lungă și un doliu neprihănit. GALACTION, O. I. 111. Doliul ce se exală de pe-atîtea mari morminte... Umple sufletele noastre de-ntuneric și mîhnire. VLAHUȚĂ, O. A. 67. ◊ Zi de doliu = zi care amintește un eveniment dureros. 10 mai [1866], zi de doliu, tu vei rămîne, de aci înainte, pentru muncitorimea din Romînia: cea mai dure­roasă și nesuferită sărbătoare națională. LIT. ANTIMONARHICĂ 172. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se folosește sau se poartă, în semn de jale, la moartea și după moartea unei rude apropiate sau a unei persoane însemnate. Floarea din această cîmpie trebuie să aibă pata negrului de doliu. SAHIA, N. 18. Au să poarte funde de doliu în păr, după mine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 145. ◊ Loc. adv. În doliu = (îmbrăcat) în haine negre. Părea că mă aflam într-un mare salon îmbrăcat în doliu. NEGRUZZI, S. I 60. substantiv neutrudoliu