dogoritor definitie

dogoritór adj. m., pl. dogoritóri; f. sg. și pl. dogoritoáre adjectivdogoritor

dogoritor a. care dogorește: arșița cea dogoritoare a zilei EM. adjectivdogoritor

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care dogorește; fierbinte, arzător. [Var.: dogorâtór, -oare adj.] – Dogori + suf. -tor. adjectivdogoritor

DOGORITÓR, -OÁRE, dogoritori, -oare, adj. Care răspîndește căldură mare, care arde, care dogorește; fierbinte, arzător. În zăpușala după-amiezii, în văzduhul dogoritor se roteau puncte de foc. SADOVEANU, O. III 197. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșiul soare Și cărbune sub picioare E nisipul. COȘBUC, P. I 222. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu, aproape de pădure, un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. – Variantă: dogorîtór, -oáre (AGÎRBICEANU, S. P. 28) adj. adjectivdogoritor