dogar definitie

dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped. substantiv masculindogar

dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe. substantiv masculindogar

dogár¹ (persoană) s. m., pl. dogári substantiv masculindogar

dogár² (instrument) s. n., pl. dogáre substantiv masculindogar

dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi. substantiv masculindogar

DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. substantiv masculindogar

DOGÁR, dogari, s. m. Meșter care face doage sau vase din doage (butoaie, putini, donițe etc.); butnar. I-am spus și eu că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. Pe cînd însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat... le dete pe sub ascuns o copaie de mere. ISPIRESCU, L. 353. substantiv masculindogar