doftorire definitie

doftorí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doftorésc, imperf. 3 sg. doftoreá; conj. prez. 3 să doftoreáscă verb tranzitivdoftori

DOFTORÍ, doftoresc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice); a doftorici. 2. Refl. (Despre bolnavi) A se trata; a se vindeca (în urma unui tratament). – Din doftor. verb tranzitivdoftori

DOCTORÍ, doctoresc, vb.IV. Tranz. (Învechit) A îngriji un bolnav. Doctoream și încurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. RUSSO, O. 50. ◊ Refl. (Învechit; atestat în forma doftori) A se vindeca. Doctorii mă asigură că am numai plămînul stîng atacat și că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, la GHICA, A. 578. – Variantă: doftorí vb. IV. verb tranzitivdoctori

DOFTORÍ vb. IV v. doctori. verb tranzitivdoftori

doftorésc v. tr. Fam. Lecuĭesc, vindec. verb tranzitivdoftoresc