docil definitie

DOCÍL, -Ă adj. Supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis]. adjectivdocil

DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis) adjectivdocil

* dócil, -ă adj. (lat. dócilis, d. docére, a învăța, a instrui. V. doctor). Blînd, supus, ușor de condus: copil, cal docil. Adv. Cu docilitate. – Și docíl (după fr.). adjectivdocil

docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle adjectivdocil

docil a. ușor de condus: copil, cal docil. adjectivdocil

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis. adjectivdocil

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Despre ființe) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; bun, blînd, ascultător. Nu-și credeau ochilor cînd vedeau că, din elevul docil și totdeauna cu lecțiile învățate, se desprinde, progresiv, un tînăr... capricios la învățătură. GALACTION, O. I 20. Roșu își revărsă asupra docilului redactor toată înțelepciunea-i politică. REBREANU, R. II 145. ◊ Fig. Liniștită și docilă, Dunărea lăsă drumul deschis șalupei noastre. ARGHEZI, P. T. 41. ◊ (Adverbial) Are cineva de pus vreo întrebare tovarășului Filip? – se ridică în picioare pretorul, ascultînd docil îndemnul șoptit de Ilinca. V. ROM. mai 1954, 22. adjectivdocil

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidocil

docil  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular docil docilul doci docila
plural docili docilii docile docilele
genitiv-dativ singular docil docilului docile docilei
plural docili docililor docile docilelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z