dobitocie definitie

credit rapid online ifn

dobitocíe f. Prostie, stupiditate: mare dobitocie pe capu tăŭ, măĭ! substantiv feminindobitocie

dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile substantiv feminindobitocie

credit rapid online ifn

dobitocie f. 1. vieață animală; 2. fig. prostie, stupiditate. substantiv feminindobitocie

DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie. substantiv feminindobitocie

DOBITOCÍE, (2) dobitocii, s. f. 1. Fel sau fire (ca) a dobitoacelor; prostie, nerozie. Singurele lucruri de care știa să vorbească... celor ce-i prețuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE, C. 15. 100 la sută !... ce tâlhărie !... ș-ai avut dobitocia să le plătești ? ALECSANDRI, T. 1251. 2. Faptă sau vorbă nesocotită, prostească; tîmpenie, prostie. Țapule, zise el cătră iubitu-i vînători, totodată îngrijitori de cîni și părtaș la toate dobitociile. CONTEMPORANUL, IV 301. substantiv feminindobitocie

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidobitocie

dobitocie  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dobitocie dobitocia
plural dobitocii dobitociile
genitiv-dativ singular dobitocii dobitociei
plural dobitocii dobitociilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z