distrugere definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedistrugere
- Vezi aici mai multe rimedistrugere
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudi
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudis
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuere
DISTRÚGERE s.f. Acțiunea de a distruge și rezultatul ei; nimicire. [< distruge]. substantiv feminindistrugere
distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri substantiv feminindistrugere
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. substantiv feminindistrugere
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare, pustiire, năruire. Combătînd orice manifestare de pacifism burghez, trebuie să explicăm celor mai largi mase populare că un nou război ar aduce popoarelor cele mai grele distrugeri și nenorociri și că războiul poate fi preîntîmpinat numai prin lupta unită a tuturor partizanilor păcii. REZ. HOT. I 169. Apa se umflă și izbucnește, lăsînd să se urce dinăuntrul ei o mare sete de distrugere. BOGZA, C. O. 98. Aceeași burghezie aduce nu numai sărăcirea țărănimii, ci și distrugerea industriei mici. IBRĂILEANU, SP. CR. 196. substantiv feminindistrugere
* distrúg, -ús a -úge v. tr. (it. distrúggere, d. lat. de-strúere; fr. détruire. V. con- și în-struesc, ob-struez). Nimicesc, dărîm, desființez: Romaniĭ aŭ distrus Cartaginea, (fig.) știința distruge prejudiciile. Ucid, suprim. V. refl. Mă nimicesc: sistemele lor se distrug reciproc. verb tranzitivdistrug
DISTRÚGE vb. III. tr. A face să nu mai existe; a nimici. [P.i. distrúg, perf.s. -usei, part. -us. / < it. distrugere]. verb tranzitivdistruge
DISTRÚGE vb. tr. a face să nu mai existe; a nimici. (< it. distruggere) verb tranzitivdistruge
distruge v. 1. a dărâma o clădire; 2. fig. a nimici, a face să dispară: a distruge prejudiciile; 3. a se nimici mutual. verb tranzitivdistruge
distrúge (distrúg, distrús), vb. – A face să nu mai existe; a nimici, a ruina. It. distruggere. – Der. distructiv, adj.; distrucți(un)e, s. f.; distrugător, adj. verb tranzitivdistruge
distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús verb tranzitivdistruge
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. verb tranzitivdistruge
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. (Cu privire la obiecte concrete) A face să nu mai existe (spărgînd, ruinînd etc.); a nimici. Aceste ape violente, care rup stînci, doboară copaci, distrug drumuri și locuințe omenești... se numesc torenți. MINERALOGIA 53. [Apa] își îndreaptă torentele de înaltă tensiune asupra munților, distrugîndu-i. BOGZA, C. O. 179. ◊ Absol. Vintul... poate și măcina și distruge. MINERALOGIA 29. ◊ Fig. I-a distrus fericirea. – Forme gramaticale: perf. s. distrusei, part. distrus. verb tranzitivdistruge
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidistrugere
| distrugere substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | distrugere | distrugerea |
| plural | distrugeri | distrugerile | |
| genitiv-dativ | singular | distrugeri | distrugerii |
| plural | distrugeri | distrugerilor | |