distrugere definitie

DISTRÚGERE s.f. Acțiunea de a distruge și rezultatul ei; nimicire. [< distruge]. substantiv feminin distrugere

distrúgere s. f., g.-d. art. distrúgerii; pl. distrúgeri substantiv feminin distrugere

DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge. substantiv feminin distrugere

DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a dis­truge și rezultatul ei; nimicire, ruinare, pustiire, nă­ruire. Combătînd orice manifestare de pacifism burghez, trebuie să explicăm celor mai largi mase populare că un nou război ar aduce popoarelor cele mai grele distrugeri și nenorociri și că războiul poate fi preîntîmpinat numai prin lupta unită a tuturor partizanilor păcii. REZ. HOT. I 169. Apa se umflă și izbucnește, lăsînd să se urce dinăuntrul ei o mare sete de distrugere. BOGZA, C. O. 98. Aceeași bur­ghezie aduce nu numai sărăcirea țărănimii, ci și distrugerea industriei mici. IBRĂILEANU, SP. CR. 196. substantiv feminin distrugere

* distrúg, -ús a -úge v. tr. (it. distrúggere, d. lat. de-strúere; fr. détruire. V. con- și în-struesc, ob-struez). Nimicesc, dărîm, desființez: Romaniĭ aŭ distrus Cartaginea, (fig.) știința distruge prejudiciile. Ucid, suprim. V. refl. Mă nimicesc: sistemele lor se distrug reciproc. verb tranzitiv distrug

DISTRÚGE vb. III. tr. A face să nu mai existe; a nimici. [P.i. distrúg, perf.s. -usei, part. -us. / < it. distrugere]. verb tranzitiv distruge

DISTRÚGE vb. tr. a face să nu mai existe; a nimici. (< it. distruggere) verb tranzitiv distruge

distruge v. 1. a dărâma o clădire; 2. fig. a nimici, a face să dispară: a distruge prejudiciile; 3. a se nimici mutual. verb tranzitiv distruge

distrúge (distrúg, distrús), vb. – A face să nu mai existe; a nimici, a ruina. It. distruggere.Der. distructiv, adj.; distrucți(un)e, s. f.; distrugător, adj. verb tranzitiv distruge

distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús verb tranzitiv distruge

DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. verb tranzitiv distruge

DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. (Cu privire la obiecte concrete) A face să nu mai existe (spărgînd, ruinînd etc.); a nimici. Aceste ape violente, care rup stînci, doboară copaci, distrug drumuri și locuințe omenești... se numesc torenți. MINERALOGIA 53. [Apa] își îndreaptă torentele de înaltă tensiune asupra munților, distrugîndu-i. BOGZA, C. O. 179. ◊ Absol. Vintul... poate și măcina și distruge. MINERALOGIA 29. ◊ Fig. I-a distrus fericirea. – Forme gramaticale: perf. s. distrusei, part. distrus. verb tranzitiv distruge

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului distrugere

distrugere   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular distrugere distrugerea
plural distrugeri distrugerile
genitiv-dativ singular distrugeri distrugerii
plural distrugeri distrugerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z