distruge definitie

* distrúg, -ús a -úge v. tr. (it. distrúggere, d. lat. de-strúere; fr. détruire. V. con- și în-struesc, ob-struez). Nimicesc, dărîm, desființez: Romaniĭ aŭ distrus Cartaginea, (fig.) știința distruge prejudiciile. Ucid, suprim. V. refl. Mă nimicesc: sistemele lor se distrug reciproc. verb tranzitivdistrug

DISTRÚGE vb. III. tr. A face să nu mai existe; a nimici. [P.i. distrúg, perf.s. -usei, part. -us. / < it. distrugere]. verb tranzitivdistruge

distrúge (distrúg, distrús), vb. – A face să nu mai existe; a nimici, a ruina. It. distruggere. – Der. distructiv, adj.; distrucți(un)e, s. f.; distrugător, adj. verb tranzitivdistruge

DISTRÚGE vb. tr. a face să nu mai existe; a nimici. (< it. distruggere) verb tranzitivdistruge

distrúge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem, imperf. 3 sg. distrugeá; ger. distrugấnd; part. distrús verb tranzitivdistruge

distruge v. 1. a dărâma o clădire; 2. fig. a nimici, a face să dispară: a distruge prejudiciile; 3. a se nimici mutual. verb tranzitivdistruge

DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. verb tranzitivdistruge

DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. (Cu privire la obiecte concrete) A face să nu mai existe (spărgînd, ruinînd etc.); a nimici. Aceste ape violente, care rup stînci, doboară copaci, distrug drumuri și locuințe omenești... se numesc torenți. MINERALOGIA 53. [Apa] își îndreaptă torentele de înaltă tensiune asupra munților, distrugîndu-i. BOGZA, C. O. 179. ◊ Absol. Vintul... poate și măcina și distruge. MINERALOGIA 29. ◊ Fig. I-a distrus fericirea. – Forme gramaticale: perf. s. distrusei, part. distrus. verb tranzitivdistruge