distrage definitie

* distrág, -strás, a -tráge v. tr. (dis- și trag, după fr. dis-traire, lat. dis-tráhere). Fac să nu fiĭ atent, distrez: huĭetu de afară îĭ distrage pe elevĭ, distrage atențiunea elevilor. Rar. Distrez, amuz. verb tranzitivdistrag

DISTRÁGE vb. A abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. [P.i. distrág, perf.s. -trăsei, part. -tras. / < fr. distraire, lat. distrahere, după trage]. verb tranzitivdistrage

DISTRÁGE vb. tr. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. (după fr. distraire) verb tranzitivdistrage

distráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág, 1 pl. distrágem, imperf. 3 sg. distrăgeá; ger. distrăgấnd; part. distrás verb tranzitivdistrage

distrage v. 1. a abate dela cugetările, dela ocupațiunile sale; 2. a-și procura distracțiuni. [Formă paralelă cu distra, de unde un participiu distrat (= fr. distrait), alăturea cu distras]. verb tranzitivdistrage

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage). verb tranzitivdistrage

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. « de la ») A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă. Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5. 2. (Învechit) A distra, a amuza. Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22. – Formă gramaticală: part. distras. verb tranzitivdistrage