DISTONÁNT, -Ă adj. Care distonează. [< distona]. adjectivdistonant
DISTONÁNT, -Ă adj. care distonează; discordant. (< germ. distonant) adjectivdistonant
distonánt adj. m., pl. distonánți; f. distonántă, pl. distonánte adjectivdistonant
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant. adjectivdistonant
DISTONÁNT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează, care nu se potrivește într-un ansamblu, care nu este potrivit cu celelalte elemente. V. strident. Aceleași fraze care sună în gura lui Stratilat mai mult sau mai puțin corect... sînt cu totul distonante folosite de Manoliu. V. ROM. decembrie 1953, 289. adjectivdistonant
distonant adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | distonant | distonantul | distonantă | distonanta |
plural | distonanți | distonanții | distonante | distonantele | |
genitiv-dativ | singular | distonant | distonantului | distonante | distonantei |
plural | distonanți | distonanților | distonante | distonantelor |