reduceri si promotii 2018
Definitie distins - ce inseamna distins - Dex Online

distins definitie

DISTÍNS, -Ă adj. Remarcabil, deosebit, eminent. ♦ Elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). [< distinge]. adjectiv distins

DISTÍNS, -Ă adj. 1. remarcabil, deosebit, eminent. 2. plin de distincție; elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). (< distinge) adjectiv distins

* distíns, -ă adj. Însemnat, ilustru: scriitor distins. Elegant: maniere distinse. adjectiv distins

distins a. care are un caracter de superioritate, de distincțiune. adjectiv distins

DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări.V. distinge. adjectiv distins

DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. (În opoziție cu comun, vulgar, ordinar) Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun: deosebit, remar­cabil; (despre persoane) cu vază, ilustru, eminent; fin. [Un avocat] m-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața și a deplîns distinsele calități pe care mi le știa odată. GALACTION, O. I 26. Ți se pare așa de distins lucru să te faci că nu știi cum îi cheamă pe oamenii din pensiune? SEBASTIAN, T. 62. El a cunoscut pe bărbatu-meu și știe că a fost un profesor distins. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. 2. (Astăzi numai ironic) Epitet dat femeilor (mai rar băr­baților) și întrebuințat în formule de politețe. Și dumnea­voastră, distinsă doamnă, În numele cui luptați ? BARANGA, V. A. 15. ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de intro­ducere a scrisorilor) Cu cele mai distinse salutări, venim a vă comunica... [că] noi ne-am restabilit în Berlin. CARAGIALE, O. VII 174. adjectiv distins

* distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge. verb tranzitiv disting

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere]. verb tranzitiv distinge

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj. verb tranzitiv distinge

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere) verb tranzitiv distinge

distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns verb tranzitiv distinge

distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut. verb tranzitiv distinge

DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. verb tranzitiv distinge

DISTÍNGE. distíng, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău.Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însu­șire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare.Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. zamfirescu, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins. verb tranzitiv distinge

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului distins

distins   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular distins distinsul distinsă distinsa
plural distinși distinșii distinse distinsele
genitiv-dativ singular distins distinsului distinse distinsei
plural distinși distinșilor distinse distinselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z