DISTÍNS, -Ă adj. Remarcabil, deosebit, eminent. ♦ Elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). [< distinge]. adjectivdistins
DISTÍNS, -Ă adj. 1. remarcabil, deosebit, eminent. 2. plin de distincție; elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). (< distinge) adjectivdistins
distins a. care are un caracter de superioritate, de distincțiune. adjectivdistins
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge. adjectivdistins
DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. (În opoziție cu comun, vulgar, ordinar) Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun: deosebit, remarcabil; (despre persoane) cu vază, ilustru, eminent; fin. [Un avocat] m-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața și a deplîns distinsele calități pe care mi le știa odată. GALACTION, O. I 26. Ți se pare așa de distins lucru să te faci că nu știi cum îi cheamă pe oamenii din pensiune? SEBASTIAN, T. 62. El a cunoscut pe bărbatu-meu și știe că a fost un profesor distins. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. 2. (Astăzi numai ironic) Epitet dat femeilor (mai rar bărbaților) și întrebuințat în formule de politețe. Și dumneavoastră, distinsă doamnă, În numele cui luptați ? BARANGA, V. A. 15. ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Cu cele mai distinse salutări, venim a vă comunica... [că] noi ne-am restabilit în Berlin. CARAGIALE, O. VII 174. adjectivdistins
* distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge. verb tranzitivdisting
DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere]. verb tranzitivdistinge
distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj. verb tranzitivdistinge
DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere) verb tranzitivdistinge
distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns verb tranzitivdistinge
distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut. verb tranzitivdistinge
DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. verb tranzitivdistinge
DISTÍNGE. distíng, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. zamfirescu, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins. verb tranzitivdistinge
distins adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | distins | distinsul | distinsă | distinsa |
plural | distinși | distinșii | distinse | distinsele | |
genitiv-dativ | singular | distins | distinsului | distinse | distinsei |
plural | distinși | distinșilor | distinse | distinselor |