reduceri si promotii 2018
Definitie distincție - ce inseamna distincție - Dex Online

distincție definitie

DISTÍNCȚIE s.f. 1. Deosebire, diferență (în raport cu ceva). 2. Finețe; strălucire, noblețe; eleganță în ținută, în purtări. 3. Semn de deosebită prețuire, stimă acordată cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompensează un merit. [Gen. -iei, var. distincțiune s.f. / cf. fr. distinction, lat. distinctio]. substantiv feminin distincție

DISTÍNCȚIE s. f. 1. deosebire, diferență. 2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută. 3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva. (< fr. distinction, lat. distinctio) substantiv feminin distincție

distíncție (-tinc-ți-e) s. f., art. distíncția (-ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (-ți-i-) substantiv feminin distincție

DISTÍNCȚIE, distincții, s. f. 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distincțiúne s. f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis. substantiv feminin distincție

DISTÍNCȚIE, distincții, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul « a face ») Deosebire, diferență. ◊ Loc. adv. Fără distincție. Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. 2. Atitudine aleasă, finețe, eleganță (în înfățișare și ținută). Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate; p. ext. semn onorific (premiu, decorație etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. – Variantă: distincțiúne (pronunțat -ți-u-) (GALAC­TION, O. I 132) s. f. substantiv feminin distincție

* distincțiúne f. (lat. distintio, -ónis). Acțiunea de a distinge. Diferență: distincțiunea între bine și răŭ. Diviziune, separațiune: distincțiunea puterilor. Considerațiune, prerogativă, onoare: a primi semne de distincțiune. Aspect nobil: un om de o rară distincțiune. – Și -íncție. substantiv feminin distincțiune

distincți(un)e f. 1. acțiunea de a distinge; 2. deosebire și ceeace stabilește o deosebire între oameni: semn de distincțiune; 3. foloase de naștere sau de merit: persoană de distincțiune. substantiv feminin distincțiune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului distincție

distincție   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular distincție distincția
plural distincții distincțiile
genitiv-dativ singular distincții distincției
plural distincții distincțiilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z