reduceri si promotii 2018
Definitie dispută - ce inseamna dispută - Dex Online

dispută definitie

DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa]. substantiv feminin dispută

DISPÚTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute) substantiv feminin dispută

* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune. substantiv feminin dispută

dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte substantiv feminin dispută

dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN. substantiv feminin dispută

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute. substantiv feminin dispută

DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradic­toriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție. substantiv feminin dispută

* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ. verb tranzitiv disput

disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă verb tranzitiv disputa

DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare]. verb tranzitiv disputa

DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare) verb tranzitiv disputa

disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu. verb tranzitiv disputà

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare. verb tranzitiv disputa

DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre per­soane, grupări, colectivități; construit cu dativul pro­numelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de peți­tori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh ! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfă­tarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22. verb tranzitiv disputa

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dispută

dispută   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispu disputa
plural dispute disputele
genitiv-dativ singular dispute disputei
plural dispute disputelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z