dispozițiune definitie

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispo­ziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele « a fi », « a sta », « a pune », « a avea ») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. – Variantă: dispozițiúne (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f. substantiv feminindispoziție

DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. Stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. 4. (La pl.) Aptitudini. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis. substantiv feminindispoziție

DISPOZIȚIÚNE s.f. v. dispoziție. substantiv feminindispozițiune

* dispozițiúne f. (lat. dis-positio, -ónis. V. pozițiune). Așezare a părților, distribuțiune: dispozițiunea uneĭ grădinĭ, unuĭ tablou, unuĭ duscurs. Starea trupuluĭ saŭ a sufletuluŭ: dispozițiune bună, rea. Aplicațiune, aptitudine, inclinațiune: acest copil are dispozițiune (saŭ dispozițiunĭ) pentru (la saŭ spre) arte, spre bine. Sentimente, intențiunĭ: șefu luĭ are bune dispozițiunĭ pentru el. Hotărîre, deciziune: dispozițiunile legiĭ. Pl. Pregătirĭ, preparative: a lua dispozițiunĭ de plecare. A fi la dispozițiunea cuĭva, a fi la ordinu în serviciu cuĭva. A lua dispozițiunea ca (nimica să nu se admită) saŭ de (a nu admite nimica), a hotărî ca (nimica să nu se admită). – Și -íție (rus. dispoziciĭa). substantiv feminindispozițiune

dispoziți(un)e f. 1. modul cum un lucru e dispus: a schimba dispozițiunea unei camere; 2. starea sănătății; bună, rea dispozițiune; 3. starea sufletească, inclinațiune, aptitudine: are dispozițiuni pentru arte; 4. Jur. punct regulat de o lege, ceeace ordonă justiția; 5. așezarea părților unui discurs; 6. pl. pregătiri de drum; la dispozițiunea cuiva, în serviciu, la ordinele sale. substantiv feminindispozițiune

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție. substantiv feminindispozițiune

DISPOZIȚIÚNE s. f. v. dispoziție. substantiv feminindispozițiune