dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse substantiv feminindispensă
dispensă f. scutire dela regula ordinară: dispensă dela serviciul militar. substantiv feminindispensă
DISPÉNSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa]. substantiv feminindispensă
DISPÉNSĂ s. f. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. (< fr. dispense) substantiv feminindispensă
* dispénsă f., pl. e (fr. dispense, scutire; it. dispensa, distribuire, cămară). Scutire, acordare a uneĭ favorĭ, pe care n’o acorzĭ altora: a primi la examin un elev ca dispensă de etate. substantiv feminindispensă
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. substantiv feminindispensă
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. 1. Scutire de o obligație legală (bănească, de stagiu etc.). 2. Autorizație, îngăduință, permisiune dată cuiva de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite. Dispensă de vîrstă. substantiv feminindispensă
DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare]. verb tranzitivdispensa
DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare) verb tranzitivdispensa
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză verb tranzitivdispensa
dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține. verb tranzitivdispensà
DISPENSÁ, dispenséz, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. verb tranzitivdispensa
DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi (de cineva sau de ceva), a renunța la... Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. Mă dispensez de analize. CAMIL PETRESCU, T. III 170. 2. Tranz. A scuti (pe cineva) de o obligație, de o îndatorire. Din cauza infirmității a fost dispensat de serviciul militar. ♦ A face pe cineva să nu mai aibă nevoie de...; a scuti. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 169. verb tranzitivdispensa
* dispenséz v. tr. (fr. dispenser; it. dispensare, a distribui, dispéndere, a cheltui, d. lat. dis-pensare, „a distribui”, mlat. „a acorda o favoare”. V. compensez). Distribuĭ. (Rar). Scutesc, ușurez de o obligațiune: a dispensa pe cineva de a face ceva. V. refl. Mă lipesc, mă abțin: plătesc și mă dispensez de grijă. verb tranzitivdispensez
dispensa substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)dispensa | dispensare | dispensat | dispensând | singular | plural | ||
dispensând | dispensați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | dispensez | (să)dispensez | dispensam | dispensai | dispensasem | |
a II-a (tu) | dispensezi | (să)dispensezi | dispensai | dispensași | dispensaseși | ||
a III-a (el, ea) | dispensează | (să)dispensai | dispensa | dispensă | dispensase | ||
plural | I (noi) | dispensăm | (să)dispensăm | dispensam | dispensarăm | dispensaserăm | |
a II-a (voi) | dispensați | (să)dispensați | dispensați | dispensarăți | dispensaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | dispensează | (să)dispenseze | dispensau | dispensară | dispensaseră |