Alege sensul dorit: dispensa -substantiv feminin dispensa -verb tranzitiv

dispensa definitie

dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse substantiv feminindispensă

dispensă f. scutire dela regula ordinară: dispensă dela serviciul militar. substantiv feminindispensă

DISPÉNSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa]. substantiv feminindispensă

DISPÉNSĂ s. f. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. (< fr. dispense) substantiv feminindispensă

* dispénsă f., pl. e (fr. dispense, scutire; it. dispensa, distribuire, cămară). Scutire, acordare a uneĭ favorĭ, pe care n’o acorzĭ altora: a primi la examin un elev ca dispensă de etate. substantiv feminindispensă

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense. substantiv feminindispensă

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. 1. Scutire de o obligație legală (bănească, de stagiu etc.). 2. Autorizație, îngăduință, permisiune dată cuiva de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite. Dispensă de vîrstă. substantiv feminindispensă

DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare]. verb tranzitivdispensa

DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare) verb tranzitivdispensa

dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză verb tranzitivdispensa

dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține. verb tranzitivdispensà

DISPENSÁ, dispenséz, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare. verb tranzitivdispensa

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi (de cineva sau de ceva), a renunța la... Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. Mă dispensez de analize. CAMIL PETRESCU, T. III 170. 2. Tranz. A scuti (pe cineva) de o obligație, de o îndatorire. Din cauza infirmității a fost dispensat de serviciul militar. ♦ A face pe cineva să nu mai aibă nevoie de...; a scuti. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 169. verb tranzitivdispensa

* dispenséz v. tr. (fr. dispenser; it. dispensare, a distribui, dispéndere, a cheltui, d. lat. dis-pensare, „a distribui”, mlat. „a acorda o favoare”. V. compensez). Distribuĭ. (Rar). Scutesc, ușurez de o obligațiune: a dispensa pe cineva de a face ceva. V. refl. Mă lipesc, mă abțin: plătesc și mă dispensez de grijă. verb tranzitivdispensez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidispensa

dispensa substantiv feminin		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a)dispensa	dispensare	dispensat	dispensând	singular	plural
		(a)dispensa	dispensare	dispensat	dispensând	dispensând	dispensați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	dispensez	(să)dispensez	dispensam	dispensai	dispensasem
	a II-a (tu)	dispensezi	(să)dispensezi	dispensai	dispensași	dispensaseși
	a III-a (el, ea)	dispensează	(să)dispensai	dispensa	dispensă	dispensase
plural	I (noi)	dispensăm	(să)dispensăm	dispensam	dispensarăm	dispensaserăm
	a II-a (voi)	dispensați	(să)dispensați	dispensați	dispensarăți	dispensaserăți
	a III-a (ei, ele)	dispensează	(să)dispenseze	dispensau	dispensară	dispensaseră

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z