discordant definitie

DISCORDÁNT, -Ă adj. Lipsit de armonie. ♦ Care distonează; nepotrivit; strident. ◊ (Geol.) Strate discordante = strate a căror înclinare se deosebește de înclinarea stratului peste care sunt depuse. [< fr. discordant]. adjectivdiscordant

DISCORDÁNT, -Ă adj. care distonează; nepotrivit; strident. (< fr. discordant) adjectivdiscordant

* discordánt, -ă adj. (fr. discordant; lat. discordans). Lipsit de armonie, nepotrivit: sunete, fraze discordante. Fig. Nepotrivit, opus: caractere discordante. Adv. În mod discordant. adjectivdiscordant

discordánt adj. m., pl. discordánți; f. discordántă, pl. discordánte adjectivdiscordant

discordant a. 1. lipsit de armonie: voci discordante; 2. fig. contrar, opus: caractere discordante. adjectivdiscordant

DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Strate discordante = strate ale scoarței Pământului ale căror suprafețe de stratificație nu sunt paralele între ele. – Din fr. discordant. adjectivdiscordant

DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. Culori discordante. Sunete discordante. ▭ De peste firea întreagă, pînă la hotarele auzului, într-o clipă se rîdică, pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frămîntării și a zbuciumului universal. HOGAȘ, M. N. 175. Simpatica muzică a lui Weber... pare că netezește cu o suflare lină toate asprimile... unor așa discordante contraste. ODOBESCU, S. III 99. ◊ Notă discordantă = vorbă sau faptă care distonează într-un ansamblu. De-a lungul întregii poezii nu-i nici o notă discordantă sau falșă. GHEREA, ST. CR. III 261. ♦ (Geol.) Straturi discordante = straturi ale căror suprafețe de stratificație nu sînt paralele între ele. adjectivdiscordant