reduceri si promotii 2018
Definitie disciplină - ce inseamna disciplină - Dex Online

disciplină definitie

DISCIPLÍNĂ s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina]. substantiv feminin disciplină

DISCIPLÍNĂ s. f. 1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. ◊ spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință. (< fr. discipline, lat. disciplina) substantiv feminin disciplină

* disciplínă f., pl. e (lat. disciplina). Legile saŭ regulamentele care păstrează ordinea într’un corp constituit, ca biserica, armata, magistratura, școala ș.a.: disciplina e forța armateĭ. Conducere, direcțiune: a fi supt disciplina unuĭ bun profesor. Companiĭ de disciplină, corpurĭ în Algeria unde-s trimeșĭ soldațiĭ nedisciplinațĭ din armata franceză. Consiliŭ de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordiniĭ, ca la avocațĭ. substantiv feminin disciplină

disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne substantiv feminin disciplină

disciplină f. 1. regulament destinat a asigura buna ordine într´o adunare, într´un corp constituit: disciplina militară trebue să fie foarte severă; 2. direcțiune: a fi sub disciplina unui bun maestru; 3. consiliu de disciplină, tribunal însărcinat cu menținerea ordinii: ordinul advocaților are consiliul său de disciplină. substantiv feminin disciplină

DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina. substantiv feminin disciplină

DISCIPLÍNĂ, (3) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivități. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. ♦ Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV. 507. Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. ♦ Ordine. Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. Disciplina minții. 3. Ramură specială a unei științe. Geologia e o disci­plină a științelor naturii. substantiv feminin disciplină

DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner. verb tranzitiv disciplina

DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari) verb tranzitiv disciplina

DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare, lat. disciplinari]. verb tranzitiv disciplina

discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză verb tranzitiv disciplina

disciplinà v. a supune unei regule uniforme. verb tranzitiv disciplinà

DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. A obișnui (pe cineva) cu spiritul de disciplină, de ordine, cu ascul­tarea. (Fig.) Văzui apoi sate... clădite în lungul unor mlaștini unde e disciplinată apa în canaluri. SADOVEANU, M. C. 122. verb tranzitiv disciplina

* disciplinéz v. tr. (lat. disciplinor, -ári). Supun disciplineĭ, fac să fie ascultător. Fig. Iron. Învăț minte (pintr’o bătaie orĭ pedepsă). verb tranzitiv disciplinez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului disciplină

disciplină   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discipli disciplina
plural discipline disciplinele
genitiv-dativ singular discipline disciplinei
plural discipline disciplinelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z