diriginte definitie

* dirigént, -ă adj. și s. (lat. dirigens, -éntis). Care dirige: clasă dirigentă. Director: dirigentu unuĭ oficiŭ poștal (director e șefu tuturor oficiilor poștale). Dirigentu uneĭ clase, profesor care e însărcinat cu disciplina uneĭ clase. – Fals diriginte. substantiv masculin și feminindirigent

DIRIGÍNTE, -Ă s.m. și f. 1. Profesor care deține dirigenția unei clase. 2. Șef de oficiu poștal. [< fr. dirigeant]. substantiv masculin și feminindiriginte

DIRIGÍNTE, -Ă s. m. f. 1. profesor care răspunde de buna desfășurare a întregului proces de educație și instrucție a elevilor unei clase. 2. șef de oficiu poștal sau vamal ori al unei farmacii. 3. ~ de șantier = supraveghetor al lucrărilor de pe un șantier de construcții. (< fr. dirigeant) substantiv masculin și feminindiriginte

dirigíntă s. f., g.-d. art. dirigíntei; pl. dirigínte substantiv masculin și feminindirigintă

dirigínte s. m., pl. dirigínți substantiv masculin și feminindiriginte

diriginte m. cel ce conduce: dirigintele oficiului poștal. substantiv masculin și feminindiriginte

DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant. substantiv masculin și feminindiriginte

DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. ♦ (În trecut) Director al unei școli primare rurale. Învățătorul diri­ginte... strîmbă din nas cînd rostesc coloniștii orații. SADOVEANU, P. M. 247. La școală, dirigintele îl primi scuturîndu-și țărna de pe mîini, între straturile grădinii. C. PETRESCU, Î. II 167. 2. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. Zicea c-a aflat bărbatu-său de la poștă, că-i spusese dirigintele. SEBASTIAN, T. 203. substantiv masculin și feminindiriginte