dințărit definitie

dințărít n., pl. urĭ (d. dințĭ, format ca și oĭerit, vădrărit). Fam. Taxa pe care o plătește lupu din poveste p. ascuțitu dinților. substantiv neutrudințărit

dințărít (fam.) s. n. substantiv neutrudințărit

dințărit n. plată ce se zice că plătiau creștinii unui turc, fiindcă și-a ostenit dinții mâncând în casa lor: (despre popi) mâncați tot plăcinte și găini fripte, iar la urmă vă plătește și dințăritul CR. [Formațiune analogică după numele vechilor dări: dijmărit, pogonărit, etc.]. substantiv neutrudințărit

DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”). substantiv neutrudințărit

DINȚĂRÍT s. n. (Formație glumeață) Bir pe care îl plătește cel care a oferit mîncarea aceluia care a mîncat-o, pentru osteneala dinților. Să vă vedeți popi o dată; ș-apoi atunci... ați scăpat și voi deasupra nevoiei: bir n-aveți a da, și havalele nu faceți; la mese ședeți în capul cinstei și mîncați tot plăcinte și găini fripte. Iar la urmă vă plătește și dințăritul. CREANGĂ, A. 108. substantiv neutrudințărit