dinte definitie

dínte (dínți), s. m. – 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu smalț, așezate în cavitatea bucală, care servesc pentru a rupe și mesteca alimentele. – 2. Zimți, crestături, colți (la unelte). – 3. Înălțime stîncoasă, colț. – Mr., istr. dinte, megl. dinti. Lat. dĕntem (Pușcariu 533; Candrea-Dens., 498; REW 2556; Tiktin); cf. it., port. dente, prov., fr., cat. dent, sp. diente, alb. dëmb. – Der. dințar, s. m. (unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului); dințat, adj. (cu dinți); dințos, adj. (cu dinți mari); dințărit, s. n. (cadou făcut pentru a face digestia mai plăcută); se spune ironic atunci cînd, după ce dai de mîncare cuiva, pe deasupra mai trebuie să-i și plătești; este formație ironică, de la dinte cu suf. -ărit, ca la numele de dări în general, cf. gărdurărit, vădrărit, etc. (după Candrea, din tc. diș parasi „bani pentru dinți”). substantiv masculindinte

dínte, dinți, s.m. – (bot.) Arpagic (Allium schoenoprasum L.); horcede (Borza 1968: p.15). – Lat. dentem. substantiv masculindinte

dínte s. m., pl. dinți substantiv masculindinte

DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. substantiv masculindinte

dinte m. (lat. dens, dentis, vgr. odús, odóntos, scr. dantas; it. pg. dente, pv. fr. cat. dent, sp. diente). Fiecare din osișoarele cele albe strălucitoare înfipte în fălcĭ cu care animalele mestecă mîncarea. La gîscă, crestăturile de pe cĭoc. Orĭ-ce lucru care seamănă a dinte: dințiĭ peptenuluĭ, aĭ ferăstrăuluĭ. Pisc. Dințĭ de lapte, dințiĭ de la începutu etățiĭ. Dințĭ cîneștĭ, dințĭ caninĭ. A-țĭ lua inima'n dințĭ, a-țĭ face curaj să împlineștĭ ceva grozav. Soare cu dințĭ, soare care strălucește cînd e ger saŭ ploŭă în acelașĭ timp. Dintele caluluĭ, o varietate de popușoĭ cu grăunțe marĭ și gălbiĭ. Dintele draculuĭ, o plantă erbacee poligonacee cu gust de piper și care crește pin locurĭ umede (polýgonum hydrópiper). V. zimțĭ. substantiv masculindinte

dinte m. 1. fiecare din oscioarele încadrate în falcă; 2. vârf în formă de dinte: dinți de pieptene, de ferestrău; 3. nume de plante: dintele-calului, varietate de porumb; dintele-dracului, plantă cu gust de piper (Polygonatum hydropiper). [Lat. DENTEM]. substantiv masculindinte

DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre oasele mici, aco­perite cu un strat de smalț, așezate în alveolele maxila­relor și servind pentru a rupe, a mesteca și a fărîmița mîncarea sau pentru a mușca; (prin restricție, spre deosebire de măsele) nume dat oaselor așezate în partea din față a maxilarelor. Aiștia-s boii pădurii, zise Griga... sticlindu-și dinții în lună. SADOVEANU, Z. C. 41. Tînăra l-a apucat cu dinții de vîrful degetului și l-a strîns puțintel. CARAGIALE, P. 135. Ai să-l găsești dormind în cenușă cu nasul în tăciuni. De vorbit, nu poate vorbi, că măse­lele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Părinții mănîncă aguridă și fiilor li se strepezesc dinții, se spune atunci cînd copiii pătimesc de pe urma greșelilor părinților. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune atunci cînd întorci cuiva răul pe care ți l-a făcut. ◊ Fig. Văzu... o față cenușie, suptă și roasă pe dinăuntru de dinții mărunți și veninoși ai sărăciei și ai mîhnirii. DUMITRIU, B. F. 108. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre primii dinți care le cresc copiilor și care se schimbă apoi cu dinții definitivi. Dinte canin v. canin. ◊ Expr. A scrîșni din dinți v. scrîșni. Soare cu dinți = soare pe timp de ger. A se ține de ceva cu dinții = a nu se lăsa nicidecum de ceva. A-și lua inima-n dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Varan își luă inima-n dinți și porni din nou spre car. CAMILAR, T. 183. Înar­mat pînă în dinți = puternic înarmat. A-și ține inima cu dinții = a se stăpîni, a răbda. Oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Scobește-te în dinți ! = pune-ți pofta în cui ! Părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nori ! Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți ! CREANGĂ, P. 293. A scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci pe cineva cu desăvîrșire. A-și arăta dinții = a-și arăta colții, a amenința. (În legătură cu verbe de declarație) Printre dinți = neclar, nedeslușit (trădînd mînie, ciudă, amenințare). A veni ea și vremea aceea, voinice, zise împăratul, îngînînd vorba printre dinți. CREANGĂ, P. 265. (Franțuzism) A avea un dinte împotriva (sau contra cuiva) = a avea un motiv de nemul­țumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. Cine avea un dinte contra... conservatorilor bătrîni se declara partizan al votului universal. PAS, Z. III 195. ◊ Compuse: (Bot.) dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii sau verzui așezate în spice subțiri; crește prin locuri umede (Polygonum hydropiper); porumb dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb ale cărui boabe mari, late și albicioase au la vîrf un șăn­țuleț ca mișina de la dintele calului. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) pe care le prezintă marginea unor unelte sau a unor piese de mașină (ferăstrău, roată etc.); fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai furculiței, ai grapei etc. De jos din căruță, altul înălța dinții furcii și lua grămada de paie în vîrful lor. DUMITRIU, N. 229. Cioplea lîngă vatră o nuia uscată, făcînd dinți la o greblă. CAMILAR, TEM. 35. Marile gatere îi așteaptă... cu roțile lor puternice, ai căror dinți lungi, metalici și străluci­tori deschid asupra brazilor o gură flămîndă. BOGZA, C. O. 128. Erau numai două furculițe cu dinții strîmbi. C. PETRESCU, Î. II 164. 3. Înălțime stîncoasă, izolată, cu peretele foarte abrupt; colț. substantiv masculindinte

dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra). substantiv masculindințură

!doi-dínți (plantă) s. m., pl. doi-dínți substantiv masculindoi-dinți

soare cu dinți expr. vreme însorită, dar friguroasă. substantiv masculinsoarecudinți

a avea un dinte (împotriva cuiva) expr. a avea un motiv de nemulțumire sau de dușmănie (față de cineva). substantiv masculinaaveaundinte

*dínte-de-cál (soi de porumb) s. m. substantiv masculindinte-de-cal

díntele-cálului (soi de porumb) s. m. art. substantiv masculindintele-calului

díntele-drácului (plantă) s. m. art. substantiv masculindintele-dracului

înarmat până în dinți expr. cu mai multe arme în dotare. substantiv masculinînarmatpânăîndinți

ți-e cald cu dinții în gură? expr. (adol.) stai cuminte, să nu iei bătaie! substantiv masculințiecaldcudințiiîngură

a-i fi cald cu dinții în gură expr. (adol.) a căuta motiv de ceartă sau bătaie. substantiv masculinaificaldcudințiiîngură

a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare. substantiv masculinaseluptacugheareleșicudinții

a nu se spăla pe dinți de dimineață expr. a vorbi obscen. substantiv masculinanusespălapedințidedimineață