DINÉU s.n. Masă festivă de seară, cină; (spec.) banchet oferit seara. [< fr. diner]. substantiv neutrudineu
DINÉU s. n. masă festivă de seară, cină; (spec.) banchet oferit seara. (< fr. dîner) substantiv neutrudineu
dinéu s. n., art. dinéul; pl. dinéuri substantiv neutrudineu
dineu n. 1. mâncare între 5 și 7 ore seara; 2. ospăț mare dat la acea oră (= fr. dîner). substantiv neutrudineu
DINÉU, dineuri, s. n. Masă de seară (de gală). [Pl. și: dinee] – Din fr. dîner. substantiv neutrudineu
* dinéŭ n., pl. urĭ (fr. diner și dîné, prînz și cină, d. dîner [de unde și engl. to dine], var. din déjeuner, a prînzi, d. lat. dis-jejunare; it. desinare. V. dejun, ajun). Barb. Cină, ospăț de seară saŭ de noapte. substantiv neutrudineŭ
DINÉU, dineuri, s. n. (Franțuzism) Masa de seară, cină; masă de gală oferită seara. Lasă-i de capul lor. Ăsta-i hazul dineului la măsuțe separate. CAMIL PETRESCU, T. I 455. substantiv neutrudineu
dineu substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dineu | dineul |
plural | dineuri | dineurile | |
genitiv-dativ | singular | dineu | dineului |
plural | dineuri | dineurilor |