dința definitie

dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză verb tranzitivdința

DINȚÁ, dințéz, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte. verb tranzitivdința

DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face crestături în formă de dinți (2) pe marginea exterioară sau inte­rioară a unui obiect. verb tranzitivdința

dințéz v. tr. Crestez pe marginĭ. V. dantelez. verb tranzitivdințez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidința

dința   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)dința dințare dințat dințând singular plural
dințând dințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dințez (să)dințez dințam dințai dințasem
a II-a (tu) dințezi (să)dințezi dințai dințași dințaseși
a III-a (el, ea) dințea (să)dințai dința dință dințase
plural I (noi) dințăm (să)dințăm dințam dințarăm dințaserăm
a II-a (voi) dințați (să)dințați dințați dințarăți dințaserăți
a III-a (ei, ele) dințea (să)dințeze dințau dința dințaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z