din definitie

din prep. invariabil din

din prep. (de și in. V. pin, prin). Arată: 1) originea, proveniența, locu de unde: ĭes din casă din oraș, din țară; a pica din pom, din cer. 2) timpu de cînd: din zi în zi, din ceas în ceas, din copilărie, din tinereță, din născare. Din capul loculuĭ, chear de la'nceput. 3) lucru saŭ materia din care e făcut ceva: e făcut din bucățĭ, din lemm, din fer. 4) modu cum e făcut ceva: a lucra din topor (grosolan), a desemna din peniță, a învăța o limbă din practică, din auzite, din citite; cunosc din vedere, prind din zbor, din fugă. 5) cauza: a lucra din ambițiune, a muri din beție; din păcate, din nenorocire, după ce e sărac, maĭ este și bețiv. 6) instrumentu: a da din cap, din mînĭ, din umerĭ, din coadă; a cînta din fluĭer, din pian, a scrîșni din dințĭ, a sorbi din ochĭ, a vorbi din inimă, din memorie. 7) un înțeles (ca un genitiv) partitiv: unu din eĭ, o parte din casă (a caseĭ), a scurta din drum (o parte a drumului). 8) privința, relațiunea: a sta bine din parale, din grîŭ, din tunurĭ (din partea paralelor, grîuluĭ, tunurilor), s’a oprit din băut (nu maĭ bea). Din colo, din direcțiunea aceĭa (deosebit de dincolo 1). Pe din afară, pe din ăuntru, pe din față, pe din dos, pe afară, fig. pe de rost (din memorie), pin ăuntru, pin față, pin dos. Din afară (după fr. du dehors), barb. îld. de afară. – În vest dîn, ca pîn față de pin (V. pin, pintre). Vechi și den. V. dintru. invariabil din

din prep. exprimă punctul originar: 1. în spațiu: din oraș, din afară; 2. în timp: dinainte, din copilărie; 3. partitiv: unul din tovarășii săi; 4. cauzal: a murit din facere; 5. instrumental: a da din umeri. [Contras din de în]. invariabil din

DIN prep. I. (Cu sens local) 1. (Introduce un atribut care arată locul unde se află cineva sau ceva, unde se întâmplă ceva) Oglinda din perete. 2. (Introduce un complement care arată punctul de plecare) A ieșit din casă. ♦ (În corelație cu prep. „în”, arată succesiunea în spațiu de la un loc la altul de același fel) Sărea din piatră în piatră. 3. (Introduce un complement sau un atribut care arată originea, proveniența) Medicament extras din plante. ◊ Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Din sus de... = mai sus de... II. (Cu sens temporal) 1. (Introduce un complement care arată momentul existenței, timpul când se petrece o acțiune) Îl striga din mers. 2. (Introduce un complement care indică punctul de plecare în timp) Din tinerețe. III (Cu sens partitiv) Dintre. Într-una din zile. IV. (Introduce un complement de cauză) A greșit din neglijență. V. (Introduce un complement de mod) Povestește din amintire. VI. (Introduce un complement instrumental) Bate din palme. VII. (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru) Mămăligă din făină necernută. VIII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri, al unei schimbări) Ei fac din noapte zi. IX. (Pop.; introduce un complement de relație) În ce privește, în privința. Din glume îi întrece pe toți.De4 + în. invariabil din

DIN prep. I. (Cu sens local) 1. (Introduce un atribut care arată locul unde se află ceva) În. Și masa ovală de nuc, și sfeșnicul de alamă, și oglinda din părete în rama ei veche și simplă de lemn lustruit. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace. EMINESCU, O. I 85. 2. (Introduce un complement care arată punctul de plecare al unei acțiuni) Dinspre, despre, dintru, de la. Se-nalță abur moale din grădină. TOPÎRCEANU, B. 4. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. Balta vesel clocotește de-un concert asur­zitor, Și din ochiuri se înalță cîrd de rațe ca un nor. ALECSANDRI, O. 188. ◊ Expr. Din urmă = de la locul unde am rămas. Acum, să ne întoarcem iar din urmă [cu povestea]. CREANGĂ, P. 174. ◊ (În corelație cu « în », « pînă în » sau « pînă la ») Din poarta Siminichii și pînă-n fața crîșmei lui Andone, o unitate de tancuri poposea la marginea drumului. CAMILAR, N. I 23. ♦ (Complementul circumstanțial construit cu prep. « din » este în corelație cu un comple­ment format cu același substantiv și prep. « în », pentru a arăta succesiunea în spațiu de la un loc la altul de același fel) Un stol de nagîți rătăcea din baltă în baltă, cu miorlăituri dureroase. SADOVEANU, O. VI 49. Atunci să mă fi văzut, cînd dam de urma unui cerb sau a unui urs, cum săream din stîncă în stîncă, pe la guri de prăpăstii adînci. ALECSANDRI, C. 28. ◊ Loc. adv. Din loc în loc = ici și colo, de la un loc la altul. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. Din gură în gură (sau din mînă în mînă, din om în om) = de la om la om, de la unul la altul. Un joc mai știm și-o strigătură, Ce trece foc din gură-n gură. BANUȘ, B. 124. (În legătură cu o carte) Din scoarță în scoarță = de la prima pînă la ultima pagină, toată cartea. 3. (Arată locul și direcția în care se află sau se întîmplâ ceva) Pe cînd mă ridic zdruncinat, auz foșneală pîntre coceni și un glas de om din apropiere. CARAGIALE, P. 40. ◊ Loc. prep. De din vale de... = de mai jos de... De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, câtră tine. EMINESCU, O. I 149. Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Aleargă măicuț-aleargă, Aleargă din jos de moară Și-mi adă năsip în poală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. Din sus de... = mai sus de... 4. (În legătură cu verbe care exprimă ideea unei separații) Mă condamnam... să-mi smulg mîna din umăr, aruncînd cu bolovani. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 12. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale v. cale.Expr. A ieși (sau a scoate pe cineva) din fire (sau din sărite, din răbuș) v. scoate, ieși. (În legătură cu « a pieri ») Din ochi = din fața ochilor. Piei din ochii mei. ALECSANDRI, T. 643. 5. (Introduce un atribut sau un complement care arată originea, proveniența, apartenența) Eu, frate, mă numesc Costan Cimpoieșu, din sat de la Udești. CAMILAR, N. I 13. Mierea albinelor poartă parfumul florilor din care-i extrasă. VLAHUȚĂ, O. A. II 217. Simina, fata crîsnicului din Zimbru, și Șofron... erau foarte mîhniți. SLAVICI, O. I 287. ◊ (În contexte cu sens figurat) Din clocotul fierbinte al vieții celei noi, Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G. 6. Statuie de marmură ieșită din mînile lui Canova. NEGRUZZI, S. I 50. Originea acestor adunări izvorăște din municipalitățile romane și din soboarele go­ților. BĂLCESCU, O. II 13. II. (Cu sens temporal) 1. (Introduce un complement care arată momentul existenței, timpul cînd se petrece o acțiune) O mulțime de furnici... au început a pișcă din somn pe împăratul. CREANGĂ, P. 264. ◊ Loc. adv. Din vreme v. vreme. 2. (Introduce un complement care indică punctul de plecare în timp) N-am mai făcut geografia Europei din clasa treia. SEBASTIAN, T. 49. Îți spun ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini. CREANGĂ, P. 200. Ei mi se sculau din zori, După glas de cîntători. TEODORESCU, P. P. 439. ◊ (În corelație cu « pînă ») Va trebui cu dînșii să mă lupt din zori de zi pînă tîrziu în noapte. BENIUC, V, 72. ◊ L o c. adv. Din oră în oră (sau din an în an etc.) = la interval de o oră (sau de un an etc.). Să se tragă... din oră în oră. CAMIL PETRESCU, T. II 413. Din clipă în clipă sau din moment în moment = în orice clipă, acum, imediat, pe loc. Părea că se așteaptă să-i iasă în față, din clipă în clipă, un dușman. BOGZA, C. O. 25. Din zi în zi v. zi. Din cînd în cînd sau din vreme în vreme v. cînd. În cele din urmă v. urmă. III. (Cu sens partitiv) Dintre. Și rînd pe rînd veneau în sat Și ieri și astăzi cîte unul Din cei care-au plecat. COȘBUC, P. I 100. Aci vede omul adesea dealuri, din care unele sînt cu păduri și altele ochiuri limpede sămănate. GOLESCU, Î. 143. ◊ (Arată detașarea cuiva sau a ceva dintr-un colectiv, dintr-un tot) Îs cel mai vechi om din divizie. CAMILAR, N. I 13. Acuma începe una dintre zilele cele mai grozave din viața mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 349. IV. (Introduce un complement de cauză) M-au trimis... din greșeală. CAMILAR, N. I 13. Din nebăgare de seamă... am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. ◊ Loc. prep. Din cauza... (sau din pricina, din vina) Era o fată a cărei frumusețe aleasă părea că începe să se veștejească, să se treacă de timpuriu, din cauza unor suferinți mari, pe care i le ghiceai din ochii ei. DEMETRESCU, O. 132. Eu, babei mele... nu i-am spus. Și ea, din pricina asta are să moară, cind a muri. CREANGĂ, P. 122. Așa-i, Radule, așa, Dar nu e din vina mea. TEODORESCU, P. P. 596. ◊ Loc. adv. (Ba) din una (ba) din alta v. una. Din glumă v. glumă. Din grabă v. grabă. Din întîmplare v. întîmplare. Din nefericire (sau nenorocire sau păcate) v. c. Din fericire v. fericire. V. (Introduce un complement de mod) Vîrgolici rîse din toată inima. HOGAȘ, DR. II 133. A strigat și Sfînta Duminecă o dată din răsputeri. CREANGĂ, P. 92. [Filimon] cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane jucate în sala Slătineanu. GHICA, S. A. 79. ◊ Loc. adv. Din fugă = fugind. Costan Cimpoieșu grăbi pasul... urcînd din fugă într-un cheson de artilerie. CAMILAR, N. I. 28. Din zbor = zburînd. [Păsări-Lăți-Lungilă] prindea [păsările] cu mîna din sbor, le răsucea gîtul cu ciudă și apoi le mînca. CREANGĂ, P. 245. Din treacăt = trecînd. [Bîtlanul] din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie. TOPÎRCEANU, B. 46. Din vedere sau din văzute = văzînd. Meșteșugul vreme cere, Nu se-nvață din vedere. Din plin v. plin. Din greu v. greu. Din gros v. gros. Din nou v. nou. Din senin v. senin. VI. (Introduce un complement instrumental) Cu. Pocnind din bici pe lîngă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. A bătut din palme, făcînd semn tarafurilor... să se oprească. CARAGIALE, O. III 73. Și cu ghioaga nestrugită, Numai din topor cioplită. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ (Complementul indică un instrument muzical) Dadaci cînta din scripcă. CAMILAR, N. I 37. Iubesc o Viorică din poveste Și ei îi cumpăr flori și-i zic din liră. IOSIF, P. 40. Măi bădiță Niculiță, Cînd ieși seara pe uliță, Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 49. ◊ (Complementul indică o parte a corpului) Un cucoș sări pe zaplazul de scînduri, bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Dînsa strîmbă nițel din nas. ISPIRESCU, L. 214. Ipate flutura din cap și zicea:... eu sînt Stan Pățitul. CREANGĂ, P. 179. Baba scîrșni din dinți. EMINESCU, N. 22. VII. (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru sau părțile lui componente) De. Mesteca aceeași mămăligă din făină necernută. CAMILAR, N. I 31. Eventual, casa poate să fie făcută din bîrne. SEBASTIAN, T. 9. Cîlții de la mămuca mi i-a luat... din ce să mai facem noi saci? CREANGĂ, P. 178. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur. EMINESCU, N. 8. ◊ (Indică elementele unei colectivități) Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. VIII. (În legătură cu verbe care înseamnă « a preface », « a schimba », introduce complementul indirect care arată obiectul prefacerii; uneori în corelație cu « în ») Mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. IX. (Introduce un complement de relație) În ce pri­vește, în privința. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ◊ Loc. prep. Din partea (cuiva) v. parte. invariabil din

*din cólo (din acea parte, de acolo) prep. + adv. (partea ~, vine ~) invariabil dincolo

înăúntru adv, care arată starea și mișcarea (vsl. ontrĭ, de unde vŭn-ontrĭ, despărțit în vŭ nontrĭ pin [!] confuziune, de unde apoĭ nontrĭ îld. ontrĭ. Lat. intro poate să fi avut și el infl.). În interior: dorm, mă duc înăuntru. (Maĭ corect e a scrie în ăuntru: dorm, mă duc în ăuntru, pin [!] ăuntru, pe din ăuntru, ĭes din ăuntru sau de din ăuntru. La Beld. 907, 1804 și 3240 în untru, 1384 și 3305 din untru). S. n., pl. urĭ. Interior: înăuntru odăiĭ, înăuntrurile caseĭ (Vechĭ: înlăuntrul vostru plin este). – Vechĭ, azĭ în Trans. Ban. înlăuntru, înlontru și înluntru, în nord în untru și în întru. Vechĭ și în nontru și în nuntru (după vsl. vŭnontrĭ). invariabil înăuntru

din afára loc. prep. invariabil dinafara

din afáră (din exterior) prep. + adv. (partea ~, vine ~) invariabil dinafară

din cóntra/din cóntră loc. adv. invariabil dincontra

díntr-odátă loc. adv. invariabil dintrodată

din preájma loc. prep. (~ lui) invariabil dinpreajma

*din preájmă1 loc. adj., loc. adv. (poiana ~, vine ~) invariabil dinpreajmă

*din preájmă2- loc. prep. (ĭ) invariabil dinpreajmă

din momént ce loc. conjcț. invariabil dinmomentce

din cále afáră (tempo lent)/din cále-afáră (tempo rapid) loc. adv. invariabil dincaleafară

Venus din Milosu expr. (er., înv.) femeie de moravuri ușoare. invariabil venusdinmilosu

Tractatul din Lausanne fu semnat la 13 Iulie 1923, între Aliați de o parte, Grecia și Turcia de alta. Ca consecință a dezastrului grec din 1922 Tracia orientală fu înapoiată Turciei victorioase, care obținu si abolirea capitulațiunilor din trecut. invariabil tractatuldinlausanne

Tractatul din Versailles (28 Iunie 1919) fu încheiat între Statele-Unite, Imperiul britanic, Franța, Italia și Japonia. Acest pact recent a modificat profund harta Europei, instituind state noue (Ceco-Slovachia și Polonia), impunând retrocedarea provinciilor răpite Franței, Alzacia-Lorena; României, Basarabia, Bucovina, Transilvania, mărind unele teritorii (Iugo-Slavia, Grecia) și stabilind principiul că fiecare nație poate dispune de soarta-i proprie; recurgând la plebiscit în caz de complicare etnică (Silezia disputată de Germani și de Poloni). Tractatul din Versailles constitue azi documentul capital al politicei europene contemporane. invariabil tractatuldinversailles

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului din

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z