* difér, a -í v. intr. (fr. différer, d. lat. dif-fero, di-látum, compus ca și súf-fero, sufer. – El diferă, eĭ diferă; să difere. V. dilat). Mă deosebesc, îs diferit: cînele diferă puțin de lup, noĭ diferim mult în părerĭ. verbdifer
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A fi deosebit (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. verbdiferi
DIFERÍ vb. IV. intr. A se deosebi. [P.i. 3 -ră. / < fr. différer, it. differire, cf. lat. differre]. verbdiferi
DIFERÍ vb. intr. a se deosebi. (< fr. différer, lat. differre) verbdiferi
diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére verbdiferi
diferì v. 1. a fi diferit, a se deosebi: câinele diferă puțin de lup; 2. a fi de altă părere. verbdiferì
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre. verbdiferi
DIFERÍ, pers. 3 diféră, vb. IV. Intranz. A nu fi la fel, a se deosebi. În vremurile vechi, socotirea timpului diferea mult de la un popor la altul. IST. R.P.R. 7. Roadele date de instituțiuni identice, în condițiuni diferite, trebuie să difere. GHEREA, ST. CR. I 328. verbdiferi
diferi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)diferi | diferire | diferit | diferind | singular | plural | ||
diferind | diferiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | difer | (să)difer | difeream | diferii | diferisem | |
a II-a (tu) | diferi | (să)diferi | difereai | diferiși | diferiseși | ||
a III-a (el, ea) | diferă | (să)difereai | diferea | diferi | diferise | ||
plural | I (noi) | diferim | (să)diferim | difeream | diferirăm | diferiserăm | |
a II-a (voi) | diferiți | (să)diferiți | difereați | diferirăți | diferiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | diferă | (să)difere | difereau | diferiră | diferiseră |