dichisi definitie

dichisí (dichisésc, dichisít), vb.1. A aranja, a ordona, a prepara. – 2. A aranja, a găti, a împodobi. Ngr. διοιϰέω, aorist διοίϰησα (Tiktin; Candrea; Scriban); din același cuvînt gr., cu pronunțarea erasmică, neol. dioceză, s. f., din fr., der. diocezan, adj.Der. dichis, s. n. (aranjare, ordine; preparative; obiect, lucru; sculă, unealtă, instrument), a cărui formație nu este clară, cf. sl. dikisŭ „maslu”, cuvînt incert după Miklosich, Lexicon, 161, dar care are probabil aceeași origine; dichici, s. n. (cuțit de cizmar, pentru ornamentat), cuvînt mold., probabil deformație de la cel anterior (după Candrea, GS, VI, 324 și Scriban, din mag. dikics „briceag”, care ar putea proveni din rom.); dichiseală, s. f. (aranjare, găteală). verb tranzitiv dichisi

dichisi, dichisesc I v. t. (intl.) 1. a lua banii cuiva. 2. a năuci (pe cineva). II v. r. a se îmbrăca elegant. verb tranzitiv dichisi

DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti frumos și curat, a se ferchezui; (peior.) a se găti prea mult. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). verb tranzitiv dichisi

dichisí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dichisésc, imperf. 3 sg. dichiseá; conj. prez. 3 dichiseáscă verb tranzitiv dichisi

dichisì v. 1. a îngriji cu cele trebuincioase: fiul cel mijlociu, după ce se dichisi și el, cum știu mai bine, plecă și el ISP.; 2. a (se) găti cu îngrijire, a (se) îmbrăca frumos: s’a dichisit să facă vizite; 3. fam. a pune la cale: am să mi te dichisesc eu CR. [Gr. mod. DIOIKÉO, a pune în ordine (aorist dioikisa)]. verb tranzitiv dichisì

DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti, a se ferchezui; (peior.) a se găti excesiv. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó). verb tranzitiv dichisi

DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. 1. A se găti frumos și curat, a se îmbrăca cu îngrijire, cu gust, a se ferchezui; (cu sens peiorativ) a se găti prea mult, cu exa­gerare. Mai perie-te și tu, mai dichisește-te cumva. GALAN, Z. R. 104. Dacă ne mai dichisim mult, ne apucă 12. SEBASTIAN, T. 44. ♦ Tranz. A potrivi un lucru cu migală ca să fie așa cum trebuie, a-i adăuga ce-i lipsește ca să se facă bun, frumos, gustos; a aranja. O vie de vreo trei pogoane da în anii călduroși două-trei butoaie de vin, pe care cocoana Zinca se pricepea să-l dichisească, pînă scotea din el lucru bun. V. ROM. septembrie 1953, 11. Dintr-o smucitură a descusut talia [rochiei]: Hai s-o mai dichisim pînă vin musafirii. CAMIL PETRESCU, T. I 451. 2. A se echipa, a se pregăti cu cele necesare. Ase­menea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el spre apus. ISPIRESCU, L. 33. verb tranzitiv dichisi

dichisésc v. tr. (ngr. diikó, aor diikisa, d. vgr. dioikeó, administrez, dioikesis, dieceză). Prevăd cu cele necesare, îngrijesc, echipez, gătesc, stolisesc. V. chivernisesc. verb tranzitiv dichisesc

A SE DICHISI a se sidili, a se spilcui, a se titiri. verb tranzitiv asedichisi

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului dichisi

dichisi   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dichisi dichisire dichisit dichisind singular plural
dichisind dichisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dichisesc (să) dichisesc dichiseam dichisii dichisisem
a II-a (tu) dichisești (să) dichisești dichiseai dichisiși dichisiseși
a III-a (el, ea) dichisește (să) dichiseai dichisea dichisi dichisise
plural I (noi) dichisim (să) dichisim dichiseam dichisirăm dichisiserăm
a II-a (voi) dichisiți (să) dichisiți dichiseați dichisirăți dichisiserăți
a III-a (ei, ele) dichisesc (să) dichisească dichiseau dichisi dichisiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z