reduceri si promotii 2018
Definitie dibuit - ce inseamna dibuit - Dex Online

dibuit definitie

DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui.V. dibui. adjectiv dibuit

!dibuít s. n. adjectiv dibuit

dibuit a. și adv. pe dibuite, pipăind prin întunerec. adjectiv dibuit

DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui.V. dibui. adjectiv dibuit

DIBUÍT1 s. n. (În expr.) Pe dibuite = dibuind, căutînd (pe întuneric); umblînd nesigur, pipăind. Pe dibuite ajunseră acolo și, cu inima strînsă, începură să sape. AGÎRBICEANU, S. P. 26. Iana, îndată ce simți că s-a potolit casa, se sculă binișor și, fără a aprinde pic de lumînare ca să nu deștepte vreo roabă, șe găti și se îmbrăcă pe dibuite cu tot ce avea mai scump. POPESCU, B. III 48. (Fig.) Să mai umble acum pe dibuite, de la ușă la ușă, ca să o caute, asta nu mai era cu putință. SLAVICI, O. I 345. – Formă gramaticală: (în expr.) dibuite. adjectiv dibuit

DIBUÍT2, -Ă, dibuiți, -te, adj. Găsit, descoperit, aflat (după multă căutare). Am legat pe Harap de un capăt de bîrnă, dibuit în perete. GALACTION, O. I 81. ♦ Fig. (Rar) Neclar, imprecis. În înserarea fumurie Se-nnegurează orice amănunte. Căsuțele de var Au singure contururi dibuite. CAMIL PETRESCU, V. 24. adjectiv dibuit

dibuì v. a pipăi prin întunerec, a căuta să afle pipăind: ea mergea dibuind prin pădure ISP. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv dibuì

DIBUÍ, díbui și dibuiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Adesea urmat de determinarea « prin întuneric ») A merge (cu nesiguranță) căutînd un drum. Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. F. 162. În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, D. P. 100. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. ◊ Fig. Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108. ♦ Tranz. A căuta cu nesiguranță, a căuta pipăind (prin întuneric). Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279. 2. Intranz. A căuta (stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări), a cerceta. Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELA­VRANCEA, H. T. 276. Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3. S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla. A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14. Plutonierul, încremenit în « drepți », declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103. verb tranzitiv dibui

díbuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. udĕbnonti, a se furișa, bg. dĕbnŭ, pîndesc, dĕbŭ, mă furișez, rus. dial. dýbatĭ, a merge în vîrfu degetelor, a merge cu greŭ. Bern. 1, 191 și 248. V. diba 1).Pipăi pin întuneric. Pe dibuite, pipăind, pe nemeritate, la noroc. V. tr. Găbuĭesc, pun mîna, prind. verb tranzitiv dibuĭ

dibuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 să díbuie/să dibuiáscă verb tranzitiv dibui

DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și: dibuiesc] – Et. nec. verb tranzitiv dibui

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului dibuit

dibuit   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dibuit dibuitul dibui dibuita
plural dibuiți dibuiții dibuite dibuitele
genitiv-dativ singular dibuit dibuitului dibuite dibuitei
plural dibuiți dibuiților dibuite dibuitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z