Alege sensul dorit: dibaci -adjectiv dibaci -verb tranzitiv

dibaci definitie

credit rapid online ifn

dibáci (dibáce), adj.1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Și consoana inițială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunțare mold.Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-și însuși); dibăcie, s. f. (dexteritate, iscusință, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin și Scriban, dibui, a influențat probabil formal pe dibaci). adjectivdibaci

dibácĭ (vest) și ghibácĭ (est), -ce adj., pl. tot așa (sîrb. gibak, vsl. gybakŭ, flexibil, infl. de dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V. isteț. adjectivdibacĭ

credit rapid online ifn

dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce adjectivdibaci

DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak. adjectivdibaci

DIBÁCI, -E, dibaci, -e, adj. (Despre persoane și despre aptitudinile sau acțiunile lor) Îndemînatic, abil, iscusit. A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7. Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete in gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83. ◊ Fig. Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndelet­nicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163. ◊ (Adverbial) O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mî­nată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81. – Variantă: ghibáci, -e adj. adjectivdibaci

dibaciu a. îndemânatic, iscusit. [De aceeaș origină cu dibuitor]. adjectivdibaciu

dibăci, dibăcesc v. t. (intl.) a găsi verb tranzitivdibăci

dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 dibăceáscă verb tranzitivdibăci

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci. verb tranzitivdibăci

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a di­bui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăcí vb. IV. verb tranzitivdibăci

dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil). verb tranzitivdibăcesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidibaci

dibaci  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dibaci dibaciul dibace dibacea
plural dibaci dibacii dibace dibacele
genitiv-dativ singular dibaci dibaciului dibace dibacei
plural dibaci dibacilor dibace dibacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z